„Mândrii voevozi, ce-nvie din a cronicelor bracuri,
Fac să tremure cetatea nedreptăţilor de veacuri:
Crainici resbunării sânte, ce nu poate să-ntârzie,
Prooroci mărirei dalbe-a zilelor, ce vor să vie”...
Dan Despan este îndrăgostit până la patimă de Şcheiul natal, atât de îndrăgostit încât i-a dedicat sute de poezii şi i-a pictat căsuţele şi uliţele întortocheate pe care alerga desculţ cu prietenii în copilărie. Dan Despan adună de mulţi ani documente valoroase depre cartierul său. Cărţi, manuscrise şi tot felul de lucrări care atestă vechimea şi tradiţiile de viaţă ale scheienilor. „Majoritatea caselor aveau câte o grădiniţă sau chiar o grădină mai mare. De exemplu, o stradă se numeşte «Printre grădini« sau un alt exemplu «După Grădini». De multe ori copii mergeau la cireşi sau cum ziceai ceraşe, o grădină foarte mare era chiar cea a bunicii mele cu cireşi mari de tot şi buni, şi Grădina lui Din, printre grădini pe stânga unde este şi un izvor este grădina «A lui Din», toţi copii spuneau că «Mergem la Din», îşi aminteşte Dan Despan
Obiceiul junilor. Nu există scheian care să nu aibă o oarecare legătură cu obiceiul junilor. Dan Despan este membru al junilor bătrâni, grup căruia i-a dedicat şi o poezie. Îl doare când vede că dispar rând pe rând casele seculare.
Şi căsuţa de lemn a bunicilor materni a rămas doar în picturile lui Dan Despan. Mama lui s-a născut într-o veche familie de şcheieni, Zavici, de numele căreia se leagă troiţa cioplită în piatră, de la 1792, aflată lângă vechea casă părintească, intrată în memoria colectivă drept „Crucea de la Zavici”.
Tatăl său, Ioan Despan, era originar dintr-o familie de mocani din Satulung, Pe când Dan avea abia 8 ani, în 1950, tatăl este arestat, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă ani pentru „înaltă trădare”. Terminase Academia comercială şi lucra la uzina de camioane. Nefiind de acord cu regimul comunist, a colaborat cu o agenţie din Occident, căreia îi divulga şi informaţii despre partizanii din munţi care tot mai sperau că vin americanii să ne salveze de ruşi.
În ‘52, a fost deportat la Blaj, împreună cu mama şi fratele, unde au avut 4 ani domiciliu forţat. La întoarcerea la Braşov, a vrut să urmeze liceul Şaguna, dar pentru că tatăl era deţinut politic, nu a fost lăsat. S-a înscris la seral şi a lucrat pe şantier.
„Am fost salahor până la 18 ani. Am lucrat ca salahor la Teatrul Dramatic, până s-a terminat construcţia. Apoi am muncit în oraşul Victoria ca salahor, apoi la o alimentară enormă care s-a făcut pe fosta 7 Noiembrie. În armată am muncit din nou ca un salahor. Am fost la Porţile de Fier, am muncit zi şi noapte la muncă forţată şi normată în trei schimburi. Foarte greu. Aş dori ca astăzi cei care sunt în puşcării să nu treacă nici prin apă şi nici bătuţi la tălpi, nici să le facă cine ştie ce, dar să îi trimită la lucru şi să lucreze cel puţin opt ore în condiţiile şi normele în care am fost noi”, mai povesteşte Dan Despan. Familia nu ştia nimic de Ioan Despan, care era plimbat prin temniţele comuniste. În ’64, când deţinuţii politici au fost eliberaţi, a venit şi tatăl acasă. Fusese închis 15 ani.
Prietenii îl caută pentru pofta de viaţă. Dan Despan a reuşit să se angajeze la Întreprinderea Cinematografică, distribuind role de film pentru sate. A terminat apoi o şcoală tehnică postliceală şi va lucra ca operator proiecţionist până la pensionare.
Dar, cu toate suferinţele şi opreliştile cauzate de arestarea tatălui, Dan Despan nu s-a dat bătut. Se prezintă ca fiind un pensionar optimist şi prietenii îl caută pentru pofta de viaţă pe care o transmite în jurul său. Pentru toate revelioanele la care a participat în ultima jumătate de veac, a scris câte un pluguşor special, un fel de imn pentru casa unde se ţinea petrecerea. Şi familia lui primea dedicaţie atunci când găzduia revelionul. 50 de pluguşoare scrise începând din 1960 au fost adunate laolaltă într-o culegere de suflet, cu o copertă pictată tot de el.
Mare iubitor de natură şi mişcare, a colecţionat în drumeţiile făcute cântece de cabană şi le-a imprimat împreună cu prietenul său, profesorul de muzică Nicolae Bârsan, pe un album audio. Dan Despan a fost membru în corul Astra, dar şi în alte coruri.
Dar nu numai cu chitara şi cu vocea îşi delectează prietenii, care îi spun „Omul Orchestră”, deoarece ştie să cânte la multe instrumente. Editează împreună cu un alt împătimit al Scheiului, Eugen Moga, revista ,,Între Chietri”, în care apar articole despre evenimentele şi oamenii locului.
Şi cum putea Dan Despan să-şi termine povestea de viaţă dacă nu tot cu o declaraţie de dragoste pentru… Schei. Focarul de cultură care a dat Scheiului valoare şi onoare este colegiul Andrei Şaguna, pe care l-a urmat toată familia. Fiul său, Daniel Despan, a compus imnul liceului.
O viaţă în câteva rânduri
➭ A scos un album cu muzică de munte, împreună cu un prieten de suflet, Nicolae Bârsan, fost profesor de canto
➭ Ar fi vrut să se facă profesor de sport sau de muzică,
dar dosarul nesănătos l-a împiedicat
➭ Scoate o revistă a Scheiului, Între Chietri, în care scrie gratuit împreună cu un prieten despre oamenii locului, cine a mai murit, ce s-a mai întâmplat
➭ Are o culegere cu pluguşoare scrise de el pentru 50 de revelioane serbate la el acasă la sau la prieteni. Le adapta în funcţie de familia unde se ţinea cheful
➭ În ’52, când avea 10 ani, pleacă cu domiciliu forţat la Blaj , unde sunt deportaţi. Cei doi fraţi şi mama au stat 4 ani într-o pivniţă
➭ La 14 ani s-a întors la Braşov
