Inițiativa vizează întărirea cooperării între educația formală și nonformală cu scopul de a oferi elevilor o educație integrată și de a le facilita acestora o mai bună integrare în societate.
Proiectul este implementat în parteneriat cu organizații nonguvernamentale și instituții de învățământ din Portugalia, Polonia, Slovacia și România. Cele patru țări partenere vor implica în total un număr de 1.700 de elevi și mai mult de 140 de lucrători de tineret și de profesori în activități de schimb de elevi și activități de formare pentru cadre didactice.
În cadrul acestui proiect, recent, la Colegiul Tehnic „Transilvania”, a avut loc concursul de eseuri cu tema „Democrația”, având scopul de a selecta șase tineri liceeni ce vor participa la întâlnirea, care va avea loc la Predeal, în perioada 28 iunie – 04 iulie.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul „Școala Cetațenilor Activi”.
Nume
Comentariu