În lipsa unei informări corecte a elevilor cu privire la riscurile la care se expun printr-o utilizare neadecvată a Internetului și mai ales a platformelor de învățământ online, ei pot deveni foarte uşor victime ale mediului online, după cum avertizează polițiștii brașoveni.


Potrivit acestora, există tot mai multe cazuri în care persoane necunoscute accesează ilegal codurile de acces la aplicațiile utilizate pentru cursurile online, postează diferite mesaje, înregistrează cadrele didactice care predau sau elevii în timpul cursurilor online sau restricționează accesul acestora la școala online.


Trebuie știut faptul că interacțiunea fără autorizație cu dispozitive sau componente ale unui calculator (de regulă: pornirea calculatorului, folosirea tastaturii, mouse-ului, folosirea camerei web, imprimarea unui document, răsfoirea unor dosare, deschiderea de fișiere, rularea soft-ului și procesarea datelor în scopul obținerii de informații), reprezintă accesul ilegal la un sistem informatic, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.


Dacă accesul se săvârșește în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Trebuie menționat faptul că dacă accesul fără drept se realizează atunci când există o restricție privind anumiți utilizatori, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare.

Conform art. 365 alin.1), lit.b) din Codul Penal, constituie operaţiune ilegală cu dispozitive sau programe informatice și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, fapta persoanei care, fără drept, …. pune la dispoziţie sub orice formă parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile: accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice sau transferul neautorizat de date informatice.


Pentru prevenirea victimizării în mediul online, Poliția Brașov le recomandă copiilor și tinerilor:


- să vorbească cu părinţii despre activitatea de pe internet;


- să țină secrete parolele conturilor;


- să semnaleze cadrelor didactice sau părinților dacă au fost abordați de anumite persoane pentru a divulga parolele și conturile folosite, cu scopul de a intra la orele de curs.


Polițiștii au recomandări și pentru părinți și cadrele didactice:


- supravegheaţi atent activitatea copilului dumneavoastră pe Internet și mai ales în timpul orelor de curs on-line;
aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi;


- arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă;


- învăţaţi-l să nu dea niciodată date personale, parole sau nume de conturi persoanelor cu care corespondează pe Internet, sau pe care le cunosc;


- încurajaţi-l să vă spună dacă cineva din mediul on-line îl face să se simtă inconfortabil ori îi provoacă teamă;


- explicați-i copilului ce înseamnă autoprotecţia pe Internet. Dacă un site încurajează copilul să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, ajutaţi-l să-şi găsească un nume fictiv;


- în cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copilului, discutaţi cu acesta şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti, care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei.