Sari la conținut

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a anunţat, că sesiunea pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 312 „Crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală se amână până în luna septembrie. Astfel, Măsura 312  Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi” din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, se va lansa în perioada 3-28 septembrie 2012. Potrivit mztex.ro, obiectivele specifice urmărite în cadrul acestei Măsuri sunt: crearea şi menţinerea de locuri de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole, precum şi crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi. Conform CCI Braşov, beneficiarii eligibili sunt, pe de o parte, microîntreprinderile, adică societăţile comerciale cu mai puţin de 10 angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane de euro, şi pe de altă parte, persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici, dar care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată.

Comentarii

Ultimă oră