UPDATE: DIN CAUZA INCIDENTEI CRESCUTE A CAZURILOR DE COVID 19 ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV, EVENIMENTUL SE AMÂNĂ.

Se anunță mare petrecere la Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov.

 

Vineri 1 octombrie 2021, începând cu ora 16.00, la Sediul Central al instituției brașovenii sunt invitați pentru a sărbători cele cinci biblioteci nou înființate în judetul nostru. Aceste biblioteci au luat ființă la inițiativa lui Florin Bucuțea, un fiu al satului Dăișoara din județul Brașov cu sprijinul donatorilor.


Ne-am obișnuit ca la sfârșitul lunii septembrie să particpăm la Noctura Bibliotecilor", noaptea albă a bibliotecilor. Evenimentul consta într-o serie de manifestări culturale şi artistice şi se bucura de participarea a numeroase instituţii de profil din toată țara.

 

Odată cu contextul pandemic, care a generat restricții, bibliotecile nu au mai putut organiza acest eveniment. Instituțiile s-au adaptat și iată că la Brașov, porțile bibliotecii sunt deschise tot la sfârșitul lunii septembrie pentru un eveniment deosebit.

 

Se marchează înființarea a cinci biblioteci în județul Brașov. Cel care a fost inima acestei initiative a fost Florin Bucuțea, un tânăr din Țara Cohalmului care aduce cultura în satele din Ardeal.

 

La Dăișoara de exemplu, localitatea are pentru prima dată bibliotecă de la 1907 încoace. Povestea bibliotecii din sat începe în primăvara anului 2018 când Florin a cerut ajutor pe facebook şi cărţile au început să sosească din toată ţara.

 

Au urmat alte patru biblioteci, in Crihalma, Dacia, Șinca Nouă și Jibert.

 

Reprezentanții bibliotecii George Barițiu vă invită astfel, să sărbătoriți alături de ei înființarea celor cinci biblioteci, vineri 1 octombrie de la ora 16, la sediul instituției din Livada Poștei într-un cadru plăcut din care nu vor lipsi, un film documentar despre tradiții locale, o expoziție de fotografie etnografică ( Oameni Locului sau Locurile Oamenilor) , o expoziție de costume populare, ateliere hand-made, cântece și dansuri tradiționale cu ansamblul studențesc “Junii Brașovului”. Respectarea măsurilor anti Covid 19 va fi obligatorie.