Perioada 25 februarie – 1 martie 2013 se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a regiunilor, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Luni, vremea va fi predominant închisă în ţară şi temporar va ploua pe arii extinse în sud-vestul, sudul şi estul ţării şi izolat în rest. La munte şi, trecător, în nordul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în special în regiunile sud-vestice. Vântul va mai prezenta unele intensificări în jumătatea de sud a teritoriului şi în zona montană.
Potrivit prognozei postate pe site-ul ANM, temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între minus 2 şi 10 grade Celsius, mai mare cu 1 – 6 grade Celsius comparativ cu mediile climatologice, pe întreg teritoriul agricol.Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 1 şi 13 grade, la nivelul întregii ţări, în timp ce temperatura minimă a aerului se va situa între minus 4 şi 7 grade, în majoritatea zonelor de cultură. Sunt posibile precipitaţii predominant sub formă de ploaie, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) în restul teritoriului, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului. Izolat, la începutul intervalului cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.