Sari la conținut
se-cauta-15-educatoare-pentru-angajare-in-germania

Asociaţia Internaţională pentru Tineret (Verein fur Internationalae Jugendarbeit), reprezentantă a Direcţiei/Biroului pentru Tineret (Jugendamt Stuttgart) oferă 15 posturi de educatoare / educator, prin EURES România, şi va organiza în ţară, în cea de-a doua parte a lunii iulie, o selecţie a candidaţilor admişi (preselectaţi în urma transmiterii aplicaţiilor).


   Sunt solicitate persoane care au absolvit fie Liceul Pedagogic, cu specializarea Învăţător - Educator, fie Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, cu specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar. De asemenea, candidaţii trebuie să cunoască bine limba germană, cel puţin la nivel B 2 sau C 1.

Până la echivalarea diplomelor în Germania, persoanele selectate vor primi un salariu de aproximativ 1.600 euro net/lună, iar după recunoaşterea diplomelor vor primi un salariu începând cu 1.800 euro net/lună.

Persoanele selectate vor urma în primul an un curs de adaptare după modelul educaţional din Germania. Acest curs este considerat ca program de muncă, prin urmare nu este organizat în timpul liber.

În primul an, toate persoanele vor locui în aceeaşi clădire sau în vecinătate, cu o chirie ieftină, urmând ca, după această perioadă, fiecare să primească sprijin în vederea găsirii unei locuinţe de închiriat, în funcţie de locul de muncă. Cheltuielile de transport, atât pentru interviu în România, cât şi către Germania, vor fi suportate de către Asociaţia Internaţională pentru Tineret.

Contractul de muncă este pe o perioadă determinată de un an, cu posibilitatea obţinerii unui contract permanent, dupa echivalarea diplomelor.

Activitatea va începe în perioada septembrie – octombrie 2017. Programul de lucru este cu normă întreagă, de 39 ore/săptămână.

Persoanele interesate trebuie să transmită CV-ul model Europass (Lebenslauf) doar în limba germană, însoţit de o copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenţii liceului pedagogic cu specializarea Învăţător - Educator) sau o copie a diplomei de licenţă (pentru absolvenţii de studii superioare, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar), precum şi o copie a certificatului/diplomei de atestare a cunoştinţelor de limbă germană nivelul B2/C1, la adresa de e-mail: corina.suciu@sb.anofm.ro.

Comentarii

Ultimă oră