Din acest week-end se va putea schia în Poiana Brașov, șase pârtii oferind condițiile necesare pentru practicarea acestui sport.
Astfel, pârtia Lupului, partea superioară, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) și partea inferioară, în zona telescaunului Lupului (cel de 4 locuri), Drumul Roșu (integral), partea superioară a pârtiei Sulinar (pârtia Doamnei), cu ieșire spre Drumul Roșu, pe lângă lacul de acumulare, pârtia Ruia, precum și pîrtiile Bradul (integral) și Stadionului (integral) vor fi deschise începând de sâmbătă, 8 decembrie 2018, de la ora 9.00, odată cu deschiderea instalațiilor pe cablu care le deservesc.
Stratul de zăpadă măsoară între 70-80 de cm grosime în partea superioară a masivului Postăvarul și 40-50 cm în partea inferioară. Peste 90% din cantitatea de zăpadă de pe pârtii provine din zăpadă artificială.
Instalațiile pe cablu specifice sezonului de iarnă vor fi deschise tot sâmbătă, 8 decembrie 2018. Vor putea fi utilizate: telescaunele Lupului și Ruia, telegondola, telecabina Kanzel, teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.40.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total de 8 casierii, dintre care patru se află la telegondolă, una la telecabina Kanzel și trei la telecabina Capra neagră. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Spre sfârșitul acestei luni vor ajunge la Brașov și vor fi instalate în parcarea multietajată din Poiana de Jos două automate pentru vânzarea ski-pass-urilor.
Tarife de transport pe cablu
Tarifele variază de la 25 lei o călătorie cu telecabina pentru adulți, la 1.050 lei/sezon pentru un ski-pass nelimitat de zece zile pentru un adult.
Pentru copii, o călătorie simplă cu telecabina este 12 lei, iar un ski-pass nelimitat pentru zece zile, 650 de lei. Un ski-pass de 30 de puncte pentru adulți costă 115 lei, în timp ce unul pentru copii, 60 de lei.
Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.
Numărul punctelor anulate, indiferent de ziua săptămânii, pentru o călătorie este 6 pentru telecabina Capra Neagră și telegondola Postăvarul, 5 pentru telecabina Kanzel, 4 pentru telescaunul Ruia, 3 pentru telescaunul Lupului, câte 2 puncte pentru teleschiurile Bradul și Ruia și un punct pentru teleschiul Stadion (sistem de taxare valabil în perioada 15.12.2018 –06.01.2019 ).
Transport gratuit pentru cei care își parchează autoturismele în Parcarea din Poiana de Jos
Din acest sezon tariful de parcare în parcarea multietajată din Poiană va fi de 2,5 lei/oră. În același timp, Municipalitatea introduce o facilitate nouă pentru cei care utilizează această parcare: toți cei care își parchează mașina aici, indiferent dacă este vorba de șofer sau pasageri, vor beneficia de transport gratuit între parcare și stația de telegondolă și retur.
Din această sâmbătă, când RATBV SA va reintroduce autobuzele de capacitate medie pe linia 60, pasagerii preluați din stația RAT de la parcare nu trebuie să mai valideze bilet.
În cazul în care o persoană călătorește cu un autobuz de pe linia 20, validând un bilet în valoare de 5 lei, își poate continua călătoria cu mijloacele de transport în comun de pe linia 60, cu respectarea regulii valabilității celor 50 de minute (ori pot achiziționa bilete de 2 lei/călătoria, sau utiliza cardurile de transport). De asemenea, vor fi valabile și biletele pentru pensionari.
Pe traseul dintre cele două capete de linie mai este prevăzută o oprire, pe ambele sensuri de deplasare, în vecinătatea terminalului liniei 20, în zona parcării principale din Poiana Brașov.
Graficul de circulaţie al autobuzelor de pe linia 60 poate fi consultat pe site-ul www.ratbv.ro, secţiunea „Trasee şi orare” sau accesând link-ul https://www.ratbv.ro/afisaje/60-dus.html.
În ceea ce priveşte frecvenţa trecerilor prin staţii, RATBV SA va efectua toate cursele ce apar înscrise în orar cu caractere de culoare roşie, iar celelalte curse, înscrise cu caractere de culoare neagră, vor fi realizate în funcţie de cererea de transport existentă.
Din acest an, cele șase autobuzele ce deservesc linia 60 sunt dotate şi cu suporturi pentru schiuri, la interior, în zona centrală a vehiculului.
Birou permanent de Poliție Locală
Din acest sezon, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală va avea un birou permanent în Poiana Brașov, ce va fi deschis la Vila Orizont, în aceeași locație în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale râmâne 0268-954.
Serviciul Salvamont asigură permanență
În perioada de weekend, Serviciul Public Local Salvamont, Agrement si Parking va avea „la post“între 6 și 8 salvamontiști, pe timpul funcționării telecabinelor, iar în timpul săptămânii, 4-6 salvamontiști. Pe timpul nopții va fi asigurată peermanența, cu două persoane. Utilajele de intervenție sunt 3 snowmobile, un vehicul tehnic utilitar (UTV), un ATV și o mașină de teren complet echipată, Salvamontiștii vor patrula permanent pe pârtii, împreună cu Poliția Locală, petnru a se asigura că rprevederile Regulamentului de conduită pe domeniul schiabil Poioana Brașov
Salvamontiștii atrag atenția schiorilor să respecte toate marcajele de pe domeniul schiabil, să-și adapteze alegerea pârtiei la forma fizică și nivelul tehnic pe care le au, să țină cont de faptul că pe zăpada artificială alunecarea este mult mai rapidă decât pe cea naturală și în consecință riscul unui accident este mai mare și să nu încalce refgulile, în primul rând pentru siguranța proprie și a celorlalți amatori de schi.
Pentru iubitorii de schi de tură, Serviciul Salvamont precizează că Pârtia Drumul Roșu este singura care este destinată acestui sport, accesul la urcare putând fi făcut și pe sub telecabină, apoi pe Drumul Roșu de la pilonul 2, însă coborârea se poate face doar pe Drumul Roșu și doar până la ora 22.00. În afara acestei pârtii sau a orei menționate, prezența pe domeniul schiabil se face pe proprie răspundere, poate fi sancționată drastic, dar în primul rând poate pune în pericol viața practicanților de schi, din cauza instalațiilor necesare înzăpezirii artificiale.
Numărul de telefon la care pot fi apelați salvamontiștii este fie 0 SALVAMONT, fie 0726 686 693.
Informații detaliate despre starea pârtiilor, transport pe cablu, regulament, etc, se pot afla accesând: http://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/.