Sari la conținut

Se întâmplă şi la case mai mari! Real Madrid ar putea fi descalificată din Cupa Spaniei

se-intampla-si-la-case-mai-mari-real-madrid-ar-putea-fi-descalificata-din-cupa-spaniei

Formaţia Real Madrid a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Cadiz, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Cupei Spaniei, dar ar putea fi eliminată din competiţie deoarece a folosit un jucător ineligibil.

Pentru Real Madrid a jucat miercuri Denis Cerişev, fotbalist care era suspendat. Cerişev a şi înscris un gol, în minutul 3.

Suspendarea lui Cerişev a fost decisă la 6 martie, după ce jucătorul a primit al treilea cartonaş galben în ultimul meci jucat de echipa sa de atunci, Villarreal, în ediţia 2014/2015 a Cupei Spaniei.

Conform regulamentelor, folosirea unui jucător ineligibil atrage eliminarea echipei şi o amendă de 6.001 până la 9.000 de euro.

Comentarii

Ultimă oră