Sari la conținut

Se pregătesc schimbări la Corona Brașov din această vară

se-pregatesc-schimbari-la-corona-brasov-din-aceasta-vara

Corona Brașov a învins sâmbătă, pe teren propriu, formația Rapid Bucureşti, scor 29-27, într-un meci contând pentru etapa a 23-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Cele mai bune marcatoare ale Coronei au fost Tiron, cu 5 reușite, Chiricuță și Ciuciulete, care au înscris de câte 4 ori fiecare.

După această etapă, formația de la poalele Tâmpei ocupă a opta poziție a clasamentului Ligii Florilor, cu 33 de puncte.

Următorul meci al Coronei va avea loc vineri, de la ora 20, în deplasare la Dunărea Brăila.

În altă ordine de idei, preşedintele clubului galben-albastru, Liviu Dragomir, a declarat că echipa de handbal va renunţa la proiectul „Handbal 100% românesc” din sezonul 2018-2019, fără ca acest lucru să însemne că renunţă la promovarea tinerelor jucătoare ale Braşovului.

Astfel, la Corona vor ajunge jucătoare cu experienţă în competiţii internaţionale, care pot fi un model pentru jucătoarele centrului de copii şi juniori.

De altfel, conducerea clubului braşovean a transferat primele jucătoare străine, care vor evolua din vară sub comanda antrenorului Ion Crăciun.

Portarul Dragica Tatalovic, interul drept, Marina Dimitrovic şi pivotul Ekaterina Vetkova, dublă câştigătoare a Ligii Campionilor, cu Zvezda Zvenigorod şi CSM Bucureşti, sunt cele trei handbaliste straniere care vor îmbrăca tricoul Coronei.

Conducerea clubului brașovean nu se va opri la aceste trei transferuri, sub Tâmpa urmând să ajungă şi alte jucătoatre românce, cu care gruparea braşoveană va aborda sezonul viitor. Printre numele vehiculate sunt portarul Diana Petrescu, extrema Ana Berbece şi cel mai probabil încă o jucătoare pentru linia de 9 metri.

Comentarii

Ultimă oră