Sari la conținut

Se pregăteşte scoaterea la licitaţie a reabilitării Cinematografului Modern

se-pregateste-scoaterea-la-licitatie-a-reabilitarii-cinematografului-modern

Municipalitatea braşoveană este cea care deţine clădirea fostului cinematogaf Modern de pe Bulevardul Griviţei. Astfel, Primăria a finalizat documentaţia de licitaţie şi o va trimite  la începutul acestei săptămâni spre avizare către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, potrivit Monitorul Expres. După primirea avizului, vor putea fi demarate procedurile, iar în 2017, începute lucrările, care vor consta în reparaţii capitale şi în recompartimentarea clădirii. Noul cinematograf este programat să aibă două săli: una pentru proiecţie filme şi una de organizare a spectacolelor. Sala mare, care are 350 de locuri, va fi reorganizată şi va avea astfel 190 locuri. Fostul club de noapte va fi transformat într-o sală cu cel mult 114 locuri, potrivit presei locale. În ce priveşte cea de-a treia sală, cu 100 de locuri, şi care se află în corpul independent, va fi reorganizat într-un spaţiu destinat celor mici. Potrivit primelor estimări, valoarea investiţiei se ridică la 5 milioane lei, fără TVA iar lucrările vor dura în jur de 18 luni.

Comentarii

Ultimă oră