Sari la conținut
seara-slagarelor-romanesti-la-brasov

Toţi ne amintim cu drag de şlagărele româneşti. Ce spuneţi dacă veţi asculta, printre multe altele şi „Morăriţa”, „Trecea fanfara militară” sau „De-ar fi să vii”? Dacă vă este dor de aceste cântece, atunci trebuie să ştiţi că le puteţi auzi, dacă mergeţi la Centrul Cultural Reduta, vineri, 6 mai, ora 18. Aici va avea loc un spectacol inedit intitulat „Seara Şlagărelor Româneşti”, unde protagonişti vor fi zece tineri talentaţi din Braşov, care au obţinut nenumărate premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. Evenimentul este organizat de Asociaţia Kids Music Production, în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta. Pe scenă vor urca printre alţii Alexandra Băncilă, Adrian Ivan, Denis Costea şi Gabriela Bejan. Intrarea la evenimentul artistic este liberă. Asociaţia Kids Music Production are în plan să organizeze şi alte evenimente frumoase pentru braşoveni. De exemplu, în perioada 26-27 august va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional Junior Music Fest, iar preşedintele festivalului va fi de această dată Paula Seling, care va susţine un recital.

Comentarii

Ultimă oră