„Să ajutăm împreună” este sloganul campaniei de colectare de haine, încălţăminte şi jucării pentru cei mai nevoiaşi. Proiectul se derulează la nivel naţional, în 9 judeţe, printre care şi Braşovul. Acţiunea şi-a propus să vină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. O parte din textilele colectate sunt valorificare în beneficiul copiilor, bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi. Cele care nu pot fi utilizate din cauza unui grad ridicat de uzură sunt incluse într-un program ecologic de transformare în materie primă. De o lună Braşovul s-a alăturat campaniei „Să ajutăm împreună”, astfel au fost amplasate 46 de containere în care braşovenii pot dona produse textile pentru copiii şi bătrâni. Acţiunea are ca scop întărirea spiritului civic în comunitate şi de a pune bazele unui comportament care în ţările occidentale precum Germania, Austria, Italia, Elveţia, Cehia este deja o tradiţie, fiind aplicat cu succes şi în America de Nord sau Australia. „Este o acţiune extraordinar de importantă, prin faptul că contribuim cu ceea ce avem noi, haine, treburi, tot ce se pot duce la orfelinat sau la oamenii bătrâni”, ne-a spus un braşovean. „E o idee foarte bună, pentru că dacă se aruncă la gunoi acolo nu le ia nimeni. Am văzut multe lucruri deteriorate, târâte prin noroi şi totuşi sunt unele lucruri în casă care sunt mai bune, dar nu le mai purtăm”, a spus un alt braşovean. „E foarte bine venită campania, numai să fie sigură, să nu le atace. Chiar avem lucruri strânse şi ne gândeam ce să facem cu ele”, a declarat o braşoveancă. Campania este iniţiată de asociaţia Caritas România în parteneriat cu autorităţile locale. În acest sens, la Braşov s-a semnat un acord pentru 3 ani. Coordonatori proiectului la nivel naţional s-au arătat mulţumiţi de reacţia promptă a braşovenilor, precum şi de faptul că toţi cei care au donat nu au pus gunoaie, ci doar haine şi alte obiecte textile în spaţiile special amenajate. Braşovenii cu inimă generoasă, care vor să doneze haine şi jucării, trebuie să ştie că pot face acest lucru în containere de acest fel, amplasate atât în staţiile RAT, cât şi în cartiere.