Sari la conținut

Secţia de Etnografie a Muzeului Bran, riscă să fie evacuată

sectia-de-etnografie-a-muzeului-bran-risca-sa-fie-evacuata

La Muzeul Satului de la Bran a început numărătoarea inversă.Terenul a fost retrocedat, iar proprietarii au trimis executorul judecătoresc. 30 de zile, secţia mai rămâne deschisă, apoi, totul depinde de Ministerul Culturii!

Muzeul Naţional Bran a mai primit o lovitură, după ce, de-a lungul anilor, acesta a rămas fără castel, iar „Vama” a fost mutată într-o pensiune.


   Acum, probleme sunt cu Secţia de Etnografie (muzeul în aer liber de la baza Castelului Bran), care riscă şi ea să fie evacuată.


   Asta după ce terenul pe care sunt căsuţele rustice şi celelalte exponate a fost retrocedat foştilor proprietari. De altfel, potrivit reprezentanţilor Muzeului Naţional Bran (aflat în subordinea Ministerului Culturii), în 14 ianuarie 2020 a fost executorul judecătoresc, însă nu a fost dispusă evacuarea, acordând un răgaz de 30 de zile.


   Acest lucru s-a întâmplat pentru că unul dintre cei trei proprietari cărora li s-a retrocedat terenul (fiica proprietarului iniţial) a transmis Ministerului Culturii, prin Direcţia Judeţeană de Cultură a Judeţului Braşov, o ofertă de vânzare a terenului. „Am găsit înţelegere pentru încă o lună”, au declarat surse din cadrul muzeului.


  Terenul pe care funcţionează Secţia de Etnografie a fost revendicat în urmă cu mai mulţi ani, dosarul ajungând inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).


   De altfel, în anul 2016 s-a discutat problema la nivel de Ministerul Culturii. La momentul respectiv s-a pus problema preluării Secţiei de Etnografie a Muzeului Naţional Bran de către Muzeul de Etnografie Braşov, dar demersuri în acest sens nu au fost făcute. De asemenea, în urmă cu mai mulţi ani s-a luat în calcul mutarea pieselor la Muzeul Satului din Bucureşti.

Bran-ul „privatizat”: 2009 - fără castel, 2018 - fără Vamă, 2020 - fără muzeul satului


  Muzeul Bran s-a înfiinţat în anul 1957, moment în care a fost amenajată o expoziţie de artă şi istorie medievală. Mai târziu, prin anii ‘60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secţia Etnografică Bran. În toată această perioadă, Muzeul Naţional Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Judeţean Braşov. În anul 1987 s-a deschis secţia Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, imobil care a aparţinut administraţiei vamale austro-ungare până în anul 1918.


   La momentul 1990-1991, când s-a făcut trecerea la Ministerul Culturii, existau trei secţii la Bran: Secţia Castel, Secţia Vama Medievală şi Secţia Etnografie. După retrocedarea în natură a Castelului în 2009, s-a desfiinţat secţia Castel şi toate piesele au fost transferate la Muzeul Vămii (Secţia Vama Medievală), într-un spaţiu mult mai mic, unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel.


   Tot după retrocedare, între Ministerul Culturii şi moştenitorii Castelului Bran s-a semnat un contract de închiriere a clădirii în care a funcţionat Muzeul Vămii, chiria fiind de câteva mii de euro. Din anul 2018 contractul nu a mai fost prelungit, astfel că toate exponatele au fost mutate. Din luna februarie a anului trecut, Muzeul Vămii a fost mutat într-o pensiune din centrul Branului.

Comentarii

Ultimă oră