Sari la conținut

Ședinţe cu braşovenii din centrul istoric al Braşovului, pentru propuneri și proiecte

sedinte-cu-brasovenii-din-centrul-istoric-al-brasovului-pentru-propuneri-si-proiecte

Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii (AIDC) a început organizarea unor şedinţe cu braşovenii din centrul istoric al Braşovului.

Conform conducerii asociaţiei, în cadrul acestor şedinţe oamenii au ocazia de a face propuneri de proiecte şi iniţiative pentru străzile pe care locuiesc, care pot fi finanţate din bugetul local. De asemenea, sunt primite propuneri de acţiuni sau de îmbunătăţire a serviciilor publice, se primesc reclamaţii, sesizări, petiţii şi întrebări pentru autorităţile locale.

Întâlnirile sunt programate „pe străzi” şi se desfăşoară între orele 17.00 - 18.30 la sediul asociaţiei, de pe str. Prundului nr. 1 (la mansarda Casei Junilor).


     Astfel, în 3 februarie a fost întâlnirea cu 12 braşoveni de pe strada Cerbului şi două străzi adiacente, respectiv Peneş Curcanul şi George Coşbuc, iar în timpul acestei şedinţe au fost făcute 19 propuneri. În 4 februarie, a fost şedinţa cu braşovenii de pe str. Nicolae Bălcescu (inclusiv cei de pe străzile Grigoraş Dinicu, Johann Gott, Diaconu Coresi, Politehnicii). A urmat întlnirea de miercuri, 5 februarie 2020 de pe str. Castelului.

Astfel de întâlniri sunt programate până în data de 13 februarie 2020, urmând ca în 14 februarie 2020 pe pagina Facebook a asociaţiei să fie postat un centralizator al propunerilor.

Ce întâlniri urmează:

- Joi, 6 februarie 2020: str. Poarta Şchei şi Apolonia Hirscher (inclusiv Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Alecu Ruso);


- Luni, 10 februarie 2020: str. Postăvarului şi Michael Weiss (inclusiv str. Valentin Wagner)


- Marţi, 11 februarie 2020: Piaţa Sfatului şi Piaţa Enescu;


- Miercuri, 12 februarie 2020: str. Republicii (inclusiv străzile Sf. Ioan, Mihail Sadoveanu);


- Joi, 13 februarie 2020: str. George Bariţiu şi str. Mureşenilor.

Comentarii

Ultimă oră