Sari la conținut

"#Selfie69", locul I în box office România, după prima săptămână în cinema – 63.000 de spectatori

selfie69-locul-i-in-box-office-romania-dupa-prima-saptamana-in-cinema-63000-de-spectatori

Comedia "#Selfie69", în regia Cristinei Iacob, a adus în cinematografe la finalul acestei săptămâni 63.016 spectatori, situându-se pe primul loc în box-office-ul din România, ca număr de spectatori şi încasări realizate în săptămâna 19 – 25 septembrie.

Filmul a fost lansat în 16 septembrie şi a surclasat în această perioadă producţiile hollywoodiene de pe marile ecrane din România. Este cea mai bună primă săptămână a unui film românesc în cinematografe de 15 ani încoace, notează Mediafax.

"#Selfie69" (2016) este sequel-ul succesului de public #selfie (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de Zazu Film.

Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Angel Popescu, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan. Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. Filmul "#Selfie69" este produs si distribuit de Zazu Film.

Comentarii

Ultimă oră