Sari la conținut

Semne bune anul are pentru cumpărarea unei locuinţe

semne-bune-anul-are-pentru-cumpararea-unei-locuinte

Pentru prima oară în România în ultimii 10 ani, creditele ipotecare în RON sunt mai ieftine decât cele în euro. Această evoluție, alături de alți factori, transformă anul 2014 în cel mai bun moment pentru achiziționarea unui apartament, potrivit agenţilor imobilari.

1.    Creditele în RON, mai ieftine decât cele în euro
Dacă până în prezent creditul în euro s-a dovedit mai rentabil decât cel în monedă națională, la începutul anului 2014 asistăm, în sfârșit, la o schimbare. B.N.R. a dat startul susținerii puternice a împrumuturilor în RON în cursul anului 2013.

Luând în calcul scăderea indicelui ROBOR la trei luni până la sub 2%, la care adăugăm celelalte comisioane, ajungem la un cost al creditului în lei în jur de 5,7%, comparativ cu aproape 6%, la cât se ridică unul similar în euro, conform calculelor specialiștilor. De exemplu, pentru un credit de 40.000 euro pe 30 de ani, rata lunară în lei este de 950 RON, iar în euro, 990 RON (echivalentul a 220 euro). În plus, în cazul unui credit în monedă națională, eliminăm riscul valutar și pericolul de a scoate lunar bani în plus din buzunar doar din cauza creșterii cursului euro.

2.    Apetit pentru creditare, în creștere din partea băncilor
În ultima perioadă, asistăm la o deschidere tot mai mare a băncilor de acordare a creditelor. În plus, acestea au lansat produse standard de creditare în lei tot mai avantajoase, comparabile ca nivel al ratei lunare cu cea generată de un credit prin programul Prima Casă, unele dintre acestea având inclusiv dobândă fixă în primii ani.

Măsura B.N.R. prin care rezervele minime obligatorii ale băncilor au fost reduse a suplimentat considerabil fondurile deținute de bănci pentru acordarea de împrumuturi în 2014. În același timp, tot mai mulți reprezentanți ai pieței imobiliare și ai pieței creditelor transmit mesaje pozitive privind evoluția acestui domeniu, cel mai activ susținător fiind însuși Mugur Isărescu, guvernatorul B.N.R.

3.    Fondurile pentru Prima Casă, suplimentate
Anul 2014 a venit cu vești bune și pentru acei cumpărători care nu își permit achitarea unui avans mai mare de 5% din valoarea locuinței. Fondurile pentru programul Prima Casă au fost suplimentate la început de an cu încă 1,2 miliarde RON, la care se adaugă și sumele rămase neutilizate în 2013. În total, un plafon total de peste 2 miliarde lei, garanții suficiente, cel mai probabil, pentru următoarele șase luni.

4.    Prețurile nu mai scad, piața locală se stabilizează
Criza care a dominat piața imobiliară în ultimii 5 ani pare să nu își mai facă simțită prezența atât de puternic în ultima perioadă. Prețurile locuințelor sunt acum cu aproape 50% mai mici decât în 2008, dar nu mai sunt semne de scădere, ajungându-se la un prag minim, iar deprecierile din ultimul an fiind mai degrabă niște fluctuații normale, decât de o tendință descrescătoare.

5.    Rata unui credit, mai mică decât chiria
Acest an pare a fi potrivit pentru achiziționarea unei locuințe inclusiv pentru cei care, până în prezent, au locuit cu chirie. În contextul scăderii costurilor pentru un credit, dar și a unei stagnării a pieței închirierilor, rata unui credit pe 30 de ani pentru un apartament de două camereîn București se poate învârti în jurul a 250 euro/ lună, pe când chiria pentru un apartament similar ajunge la aproximativ 300 euro.

Comentarii

Ultimă oră