Doar 18 persoane vor vinde mărțișoare în piețele brașovene, deși Primăria a pus la dispoziție 99 de locuri. Închirierea căsuțelor a fost scoasă la licitaţie publică deschisă la Serviciul Public Administrare Pieţe.


Până în acest moment doar 3 persoane au închiriat locuri destinate comercializarii acestor produse în piața Dacia, 5 în Piața Astra și 10 în Piața Tractorul, iar pentru Piața Star, unde există cel mai mare număr de locuri, respectiv 45 nu s-a înregistrat nicio solicitare.

 

După această etapă, Serviciul Public Administrare Pieţe va pune la dispoziția oricui dorește, printr-un simplu abonament, locuri de vânzare.


Mărţişoarele şi cadourile pregătite la comercializare pentru ziua de 1 martie pot fi vândute, pe domeniul public, până în 1 martie.