Este zăpadă de peste 70 cm în Poiana Braşov. Sezonul de schi va fi prelungit până la data de 7 aprilie

    Administratorii domeniului schiabil din Poiana Braşov au beneficiat de un ajutor bine-venit din partea naturii, odată cu ninsorile de luni noaptea şi marţi dimineaţa, când, pe pârtii s-a depus un strat proaspăt de zăpadă.

    Aceştia au anunţat că, „având în vedere condiţiile meteo de astăzi, dar şi prognoza pentru zilele următoare, care anunţă ninsoare şi temperaturi negative, s-a luat decizia prelungirii sezonului de schi până în data de 7 aprilie, în condiţiile în care termenul iniţial era 1 aprilie”.

  Marți, pe partea superioară a masivului Postăvarul, stratul de zăpadă măsura între 80 cm şi 90 cm. Pe partea inferioară, zăpada era moale şi măsura între 70 cm şi 80 cm.

  Aproape toate pârtiile erau deschise, excepţie făcând segmentul din zona inferioară a masivului a pârtiei Lupului şi „S-ul mare”, acesta din urmă nefiind funcţional în acest sezon.

  Potrivit tarifelor de acces la instalaţiile de transport pe cablu, punctele de pe cardurile electronice sunt valabile până la data de 7 aprilie 2019.

   În cursul dimineţii de marţi 26 martie 2019, în urma ninsorii abundente, 3 utilaje de deszăpezire au acţionat pe drumul care leagă municipiul Braşov de staţiune şi în interiorul acesteia.