Sari la conținut

Sfatul cardiologului: Recuperarea după operație

sfatul-cardiologului-recuperarea-dupa-operatie

Toate operațiile cardio-vasculare necesită recuperare medicală, pentru a reda bolnavilor funcționalitatea de dinaintea intervenției chirurgicale, pentru ca pacientul să se poată întoarce la activităţile obişnuite ale vieții cotidiene. Kinetoterapia este o  parte reprezentativă și complexă a recuperării medicale,  care abordează mişcarea în scop terapeutic.

În operațiile pe cord deschis, de exemplu, numai “deschiderea toracelui” reduce mult din capacitatea de respirație a bolnavului, așa că recuperarea se impune încă din primele zile după operație.

Dr Ioana Prahoveanu, medic specialist recuperare-medicină fízică- balneologie la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov : “Programul de recuperare al spitalului nostru se adresează persoanelor care au suferit intervenţii chirurgicale pe cord deschis, proceduri cardiologice intervenţionale (angioplastii, montare de stent-uri coronariene şi periferice) şi celor cu patologie  cardiacă cu risc scăzut şi mediu (după infarct miocardic acut, angină pectorală stabilă şi insuficienţă cardiacă congestivă). Acesta presupune parcurgerea de patru faze, sub atenta supraveghere a echipei de recuperare medicală formată din medic cardiolog, medic de recuperare, kinetoterapeut şi psiholog. Colaborarea interdisciplinară din cadrul echipei este foarte importantă pentru a obţine rezultate pozitive.  În faza 0 - cea preoperatorie - pacientul este familiarizat cu tehnicile de recuperare cardiovasculară pe care le va efectua după operație (se pune accent mai ales pe deprinderea tehnicilor de kinetoterapie respiratorie și de mobilizare a membrelor), precum și cu modalitățile de recuperare pe termen mediu și lung de care clinica dispune. Faza 1- cea de recuperare cardiovasculară precoce – începe în secţia de terapia intensivă, încă din prima zi după intervenția chirurgicală,  şi are ca scop prevenirea efectelor negative ale repausului la pat. Când starea bolnavului permite, acesta va fi transferat in salon unde va efectua exerciții fizice adaptate la restricţiile pe care procedura chirurgicală le impune şi la capacitatea bolnavului de a depune efort.  Această fază are ca scop recâștigarea cȃt mai rapidă a capacității şi independenţei de autoîngrijire a bolnavului.

Faza a 2-a a recuperării cardiovasculare are ca obiectiv principal creșterea capacității de efort a pacientului. Pentru pacienţii operaţi în clinica noastră această fază este iniţiată în secţia de recuperare şi  continuată în ambulator. Pentru persoanele care vin din afara spitalului este obligatorie efectuarea unei evaluări medicale (cu evaluarea funcţiei cardiace- consult cardiologic, EKG, ecocardiografie, bilant al factorilor de risc). Această etapă este importantă pentru a stabili nevoile şi limitele fiziologiceale fiecărui pacient pentru desfăşurarea antrenamentului de efort ȋn limitele palierului de siguranță. Pe baza acestei evaluări medicul specialist de recuperare medicală va crea un program individualizat de antrenament de efort, stabilind tipul de efort, intensitatea, durata, frecvenţa și modul de efectuare a antrenamentului.

Se vor efectua între 3 şi 5 şedinte de antrenament de efort pe săptămână (pe covorul rulant sau pe bicicleta medicinală (cicloergometru). În această etapă pacientul este supravegheat de către medicul de recuperare și monitorizat în dinamică (tensiune arterială, electrocardiogramă, grad de oxigenare al sângelui, nivel de efort și consum energetic.

Se efectuează între 3 şi 5 şedinte de antrenament de efort pe săptămână în funcţie de toleranţa la efort a pacientului, timp de cel puțin 12 săptămâni, pentru instalarea efectului de antrenament de rezistență. Faza a 3-a, de întreținere, reprezintă continuarea pe termen lung a antrenamentului de efort, fiind indicată tuturor bolnavilor coronarieni mai ales celor cu risc crescut de ischemie, aritmie sau insuficienţă cardiacă. Obiectivul fazei a 3-a este de a menţine rezultatele obţinute pe parcursul  fazei a 2-a, deoarece s-a demonstrat că efectele antrenamentului dispar la cȃteva săptămȃni după întreruperea efortului”.

Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov

Cardiologie Intervenţională
       Electrofiziologie şi dispozitive implantabile
       Chirurgie cardiovasculară
       Str. Şcolii nr. 8 Braşov,
       Recepţia Clinicco: 0268 44 55 44
       Internări Clinicco: 0733 008 195
       E-mail: cardiologie@clinicco.ro
       http://www.clinicco.ro/servicii-medicale/cardiologie

Comentarii

Ultimă oră