Sari la conținut

Show-ul erotic pe care Flore  Salalidis l-a făcut în Secţia 3 de Poliţie din Braşov s-ar putea lăsa cu  penalizări pentru agenţii care au asistat.

Conform tabloidului  „Cancan”, agenţii au fost convocaţi în biroul şefului de Secţie pentru a  fi vizionată înregistrarea video pe care au făcut-o săptămâna trecută,  în incinta Secţiei 3 de Poliţie, unde Flore Saladis s-a dat în  spectacol.
S-au filmat reciproc. Flore şi  însotitorul ei au fost aduşi de politişti la secţie, deoarece refuzaseră  să se legitimize. Cei doi se aflau la un fast-food situat în apropierea  gării, la ora trei dimineaţa. În timp ce bea bere la doză, blonda a  început să-i ia peste picior pe poliţişti, spunându-le că le atârnă  pistolul aiurea. Pentru că nu se înţelegeau cu ea, au urcat-o în maşină  şi au dus-o la secţie. Aici, Flore şi-a dat drumul fanteziilor şi i-a  filmat pe poliţişti. La rândul lor, oamenii legii au filmat şi ei  scenele pe care le-a făcut blonda.
„Voia să facă sex”. Un martor ocular a povestit mai multe pentru publicaţia menţionată.  „Voia sa fie încătuşată, îi întreba pe poliţişti dacă nu vor să facă sex  în trei. Se lăuda că ea este «blonda lui Iri» şi că n-au ce să-i facă.  La un moment dat, s-a pus capră în faţa oamenilor legii, apoi s-a  ridicat şi i-a dat unuia peste şapcă. Atunci când unul dintre poliţişti a  mers la baie, s-a dus după el şi a început să-l filmeze, spunându-i că  vrea să vadă cât de dotat este. După care a devenit recalcitrantă, a  început să vorbească urât, vrând să spargă unul dintre geamuri cu  piciorul. Spunea că trebuie să plece, deoarece se făcuse târziu şi voia  să facă sex”.
Film studiat de şefii poliţiştilor. Blonda din Braşov a devenit cunoscută după ce a făcut public un filmuleţ  în care se „juca erotic” cu Irinel Columbeanu. Aventura milionarului  bucureştean a fost primul pas spre divorţul atât de mediatizat în  ultimele zile. Deocamdată, Flore nu a făcut publice şi scenele pe care  le-a filmat în secţia de Poliţie din Braşov. Celălalt film, făcut de  poliţişti, va fi studiat de şefii Poliţiei. Purtătorul de cuvânt al IPJ  Braşov a declarat pentru „Cancan” că după vizionarea filmului se va  stabili dacă vreunul dintre agenţi a greşit.

Comentarii

Ultimă oră