Sari la conținut
show-galactic

Corona Braşov nu a putut face faţă campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea, care s-a impus fără emoţii în sala de sport a şcolii generale nr.11. Vâlcea a controlat jocul şi a închis tabela la 34-23, după ce la pauză a condos cu 19-10. Partida a fost echilibrată doar până în minutul 10 când scorul era 7-7. Din acel moment, Oltchim s-a distanţat pe tabela de marcaj. Bulatovic a fost de neoprit şi a marcat gol după gol, iar galacticele au intrat la cabine în avantaj de nouă goluri, scor 10-19. În partea secundă, vâlcencele şi-au continuat marşul şi s-au distanţat rapid pe tabela de marcaj la 12 lungimi, scor 13-25 în minutul 40. Acest joc a consemnat şi revenirea Cristinei Neagu pe terenul de handbal după o pauză de un an şi şapte luni. Neagu a fost introdusă pe teren în minutul 44 şi cu două minute înainte de final a reuşit să marcheze de la 7 metri. Campiona României a închis tabela la scorul de 23-34 şi a făcut o bună încălzire înaintea debutului în Champions League. Pentru Corona au punctat Ţăcălie şapte goluri, Burghel, Druţu şi Apetrei câte trei reuşite, Predoi şi Chiper câte două goluri, Cîrstea, Istvan şi Olariu câte un gol. De partea cealaltă cele mai bune marcatoare au fost Bulatovic cu opt goluri înscrise şi Curea cu şase reuşite.

„Diferenţa nu e aşa de mare”. La finalul jocului, antrenoarea Coronei Braşov, Mariana Târcă, a recunoscut superioritatea vâlcencelor însă nu crede că aceasta este diferenţa reală dintre cele două echipe. „Nu a fost ce trebuia să fie. Nu cred că asta e diferenţa reală dintre cele două echipe, la noi s-a simţiti lipsa jucătoarelor accidentate şi mai ales lipsa lui Balint pe extremă. Nu am fost în apele noastre, nu a fost ziua noastră. Am dat un randament scăzut pe linia de 9 metri şi am avut o prestaţie slabă a extremelor, trebuie să ne revenim repede şi să câştigăm meciul cu Ploieşti" a declarat la finalul partidei, Mariana Târcă.

A avut emoţii la revenire. Handbalista Cristina Neagu, care a revenit pe teren după 20 de luni, în jocul de aseară de la Braşov, cu Corona, partidă câştigată de Oltchim cu scorul de 34-23, a declarat că a avut emoţii mari la revenire. „Am avut mari emoţii, nu doar pentru că reveneam pe teren, ci pentru că revenirea a fost la Braşov. Sunt fericită că mi-a ieşit tot ce mi-am dorit, atât mie cât şi echipei, dar încă mai am mult de muncă, o iau pas cu pas. Sper ca în următoarele luni să cresc de la joc la joc. Oricum era important să-mi reiau pregătirile şi să încep antrenamentele. Când mă uit în urmă numai eu ştiu ce am simţit şi cât am suferit. Normal, mai simt dureri dar şi medicul m-a prevenit de acest lucru şi mi-a spus că durerile vor dispărea în timp. La cât am tras nici nu mai contează durerile ci că sunt în teren", a declarat Neagu.

Corona Braşov – Oltchim Râmnicu Vâlcea 23-34 (10-19)

Corona Braşov: Dedu, Sântămărean 1 intervenţie, Olariu 7 intervenţii şi 1 gol – Chiper 2 goluri, Artean, Ţăcălie 7, Cîrstea 1, Burghel 3, Şorodoc, Apetrei 3, Brînzan, G. Predoi 2, N. Tudor, Istvan 1, Pricopi, Druţu 3.

Antrenori: Mariana Târcă şi Dumitru Berbece

Oltchim Râmnicu Vâlcea: Rădulescu 3 intervenţii, Navaro 10 – Stanca 4 goluri, Barbosa 1, Nechita 4, Curea 6, Neagu 1, Farcău 3, Meiroşu 1, Vetkova 2, Bulatovic 8, Jovanovic 2, Brădeanu 2.

Antrenor: Jakob Vestergaard

Comentarii

Ultimă oră