Simone Tempestini a cîștigat ediția a 47-a a Raliului Brașovului, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri, care a avut la start un număr record de 90 de echipaje.

   Simone Tempeștini și-a adjudecat victoria raliului brașovean după o luptă strînsă cu brașoveanul Dan Gîrtofan în prima zi și un parcurs fără presiune în ziua secundă.

   Din păcate, duminică dimineață, Dan Gîrtofan a pierdut controlul mașinii de concurs pe Babarunca, ieșind de pe traseu.

   El a rămas blocat în zăpada de pe margine pentru mai mult de 40 de minute.

   A doua poziție a clasamentului i-a revenit campionului en-titre Bogdan Marișca, iar Vali Porcișteanu a terminat raliul pe locul 3.

   Brașoveanul Manu Mihalache a ocupat a patra poziție.