Sari la conținut

Șoferițe oprite în trafic şi... felicitate, la start de primăvară

soferite-oprite-in-trafic-si-felicitate-la-start-de-primavara

Şoferiţele care au dat, ieri, ochii cu poliţiştii în municipiul Braşov au fost oprite de către aceştia şi „amendate” cu câte un mărţişor.


   Doamnele şi domnişoarele aflate la volan care au trecut pe Bulevardul Eroilor au avut o surpriză plăcută, chiar dacă prima dată s-au întrebat de ce sunt oprite.


    ,,Ziua Mărţişorului ne aminteşte de începutul primăverii şi de sentimentele de bucurie pe care acest anotimp ne face să le simţim. Poliţiştii braşoveni au respectat şi în acest an tradiţia şi le-au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic un mărţişor şi o floare, alături de urări de bine. Totodată, poliţiştii au făcut şi recomandări pentru siguranţa în trafic, sub deviza: „Conduceţi cu prudenţă, cineva drag SIGUR vă aşteaptă acasă!”, a declarat subcomisarul Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Comentarii

Ultimă oră