Sari la conținut

Bărbatul din Măieruş, care în urmă cu o săptămînă, a fost lovit cu o furcă în cap de un căruţaş, după ce s-au certat în trafic, a murit la spital.

Victima, în vârstă de 43 de ani, din comuna Măieruş, a fost găsită, pe data de 12 septembrie, întinsă pe carosabil, în stare de inconştienţă, după ce fusese lovită cu o furcă în cap de un căruţaş cu care tocmai se certase din cauza regulilor de circulaţie. Bărbatul din Măieruş conducea un autoturism cu remorcă, iar în localitatea Apaţa, pe drumul judeţean la intersecţia cu strada Unirii, un căruţaş a intrat pe drumul judeţean fără a-i acorda prioritate.Când şoferul i-a cerut socoteală căruţaşului pentru că  nu i-a acordat prioritate, acesta s-a enervat şi i-a dat cu furca în cap, lâsându-l lat pe şosea, după care şi-a văzut mai departe de drum. Poliţiştii au reuşit abia a doua zi să-l identifice pe făptaş, fiind vorba de un tânăr din Apaţa, acesta fiind arestat pentru 30 de zile sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. Acum însă încadrarea juridică a faptei sale s-a schimbat, el fiind cercetat pentru omor, faptă pentru care va sta după gratii până la 15 ani.

Comentarii

Ultimă oră