Sari la conținut
solidaritate-brasoveana-de-ziua-copilului

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, împreună cu Consiliul Județean Brașov continuă acțiunile caritabile desfășurate prin proiectul social „Solidaritate Brașoveană” având ca scop ajutorarea cetățenilor județului Brașov care, din motive obiective, se află în dificultate.

Vineri, 30 mai 2014, s-au desfășurat alte 2 acțiuni caritabile în cadrul proiectului social, acțiuni de care au beneficiat copiii de la Centrul de Plasament Dacia, comuna Jibert, aflat în coordonarea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, precum și copiii de la grădinițele din comuna Jibert. Este vorba despre cei 32 de copii, cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, îngrijiți la Centrul de plasament Dacia și despre cei 63 de copii înscriși la Grădinițele din satele Jibert, Dacia, Lovnic, Grânari și Văleni.

„Pentru aceștia au fost pregătite pachete în care au fost ambalate 1.210 produse constând în articole de îmbrăcăminte, cărți – bibliografie școlară, cărți colorate – povești pentru copii, jucării, ciocolată, napolitane cu ciocolată, reviste INSIDE Brașov – cu promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare din județul Brașov”, a declarat Iosif Ciurean, director adjunct ADDJB.

Aceste actiuni de caritate realizate în apropierea zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, au fost organizate cu sprijinul donatorilor persoane fizice și juridice.

„Mulțumim reprezentanților Organizației Polițiștilor din Newcastle, Fundației Umana din Brașov și tuturor cetățenilor care au făcut donații la Centrul de colectare de la ADDJB” a adaugat Iosif Ciurean, director adjunct ADDJB.

Dintre acțiunile caritabile trecute menționam donarea a 1.950 articole de îmbrăcăminte Fundației Hospice Casa Speranței din Brașov, donarea de rechizite în valoare de 1400 lei copiilor aflați în îngrijirea asistenților maternali precum și acțiunea prin care s-au donat îmbrăcăminte, dulciuri, obiecte de birotică celor 273 de copii aflaţi în plasament şi 158 de asistenţi maternali în grija cărora se află copii.

Comentarii

Ultimă oră