Sari la conținut

Soluţii tehnologice care ţin sub control costurile!

solutii-tehnologice-care-tin-sub-control-costurile-

60 de agenţi economici din Braşov au participat la o întâlnire pe tema dezvoltării afacerilor.   A fost prima întânire de profil din acest an, iar specialiştii spun că 60% din locurile de muncă din România sunt asigurate de IMM-uri.  „Concret, pentru proiecte de dezvoltare avem nevoie de bani, în al doilea rând ar trebui să găsim acele soluţii care ne ţin sub control costurile, şi vorbim aici despre o grămadă de soluţii, care ţin de tehnologie şi care pot înlocui cu succes costurile pe care le avem cu resursa umană, sau eventual putem înlocui sau optimiza procesele din firma noastră. În al treilea rând, trebuie să găsim calea prin care firmele să se asocieze şi în acest fel să devină mai puternice”, a declarat Ion Radu, organizator. „O firmă de IT poate să ajute foarte mult IMM-urile pentru creşterea performanţei business-ului şi reducerea cheltuielilor prin soluţiile pe care le propunem. Soluţiile de reducere a costurilor şi creşterea performanţelor ar fi soluţiile de virtualizare, care este un termen tehnic, dar şi soluţiile de management al documentelor”, ne-a spus George Tomescu, manager firmă IT. „În primul rând, aş putea spune că sunt bucuros pentru că, de data asta, mai mult ca oricând factorii decizionali din administraţia publică şi locală conştientizează cât de important este locul IMM-urilor în ergonomia societăţii româneşti şi a comunităţii noastre locale. Mai pe scurt, fără IMM-uri, fără agenţi economici puternici nu avem locuri de muncă bine plătite şi atunci automat avem probleme demografice, inclusiv ţine la buget”, a explicat Ovidiu Fodor, consilier local PPDD Braşov. Un alt lucru important de care oamenii de afaceri trebuie să ţină cont este, spun specialiştii, protejarea mărcilor de comerţ.

Comentarii

Ultimă oră