Sari la conținut

Festivalul Internaţional al Artelor din ţările vecine României şi din Balcani, aflat la a cincea ediţie, „Garofiţa Pietrei Craiului” va reuni în weekend la Braşov peste 200 de dansatori  şi instrumentişti din România, Polonia, Serbia, Turcia, Grecia. Festivalul îşi propune să adune la un loc tradiţiile şi obiceiurile populare ale popoarelor din Balcani.  Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, începând cu orele 17:00 în Piaţa Sfatului (în caz de timp nefavorabil, în Sala Reduta) şi va fi precedată de o paradă a portului popular care va străbate Parcul Titulescu, Mureşenilor, Michael Weiss, Republicii cu sosire la scenă în Piaţa Sfatului. În deschidere vor evolua şi ansamblurile minorităţilor din Braşov: ansamblul folcloric maghiar „Búzavirág”, ansamblul de dansuri germane „Korona”, ansamblul „Efthimos” al Comunităţii Elene. La sfârşitul programului, pe scena festivalului vor evolua soliştii grupurilor folclorice Sezatoarea” şi „Dor Fagarasan”, acompaniate de orchestră „Tara Barsei”, dirijor Petrişor Varga. Duminică, ansamblurile vor evolua într-un spectacol la Râşnov.

Comentarii

Ultimă oră