Sari la conținut
spectacol-gratuit-pentru-pensionari-la-reduta-

Compania de spectacole „CIVIC ART” Bucureşti prezintă marţi, 30 aprilie, la ora 12:00, la Centrul Cultural Reduta, spectacolul “Întoarcerea Zidarului” - un epilog incitant şi inedit al legendei  “Mănăstirea Argeşului”.
Acest spectacol este oferit gratuit  pentru pensionari, din partea Consiliului Judeţean Braşov şi a Centrului Cultural Reduta, cu ocazia Sfintelor Sărbatori Pascale.
Spectacolul se constituie într-un omagiu suprem închinat Creatorului Universal şi nu în ultimul rând creatorului aflat în această lume, în această viaţă, printre noi, încercând să ne transforme, devenind mai buni şi mai atenţi la aproapele nostru. Acest spectacol oferă prilejul  de-a ne apropia o clipă de Dumnezeu, în fiecare zi sau cel puţin în preajma marilor sărbători religioase (Înălţarea Domnului – Ziua Eroului Naţional, Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Naşterea şi Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos, ş.a.).
Această premieră absolută poartă semnătura unui senior al dramaturgiei româneşti, scriitorul Dan Tărchilă.
Distribuţia este alcătuită din actorii: Alexandru Hasnaş – T. Naţional Bucureşti / Vladimir Finaşcu; CristinaMoldoveanu – Compania “CIVIC ART”; Marian Ciripan– T. “C.I. Nottara”.

Comentarii

Ultimă oră