Sari la conținut
spectacol-pe-tineretului

FC Brașov a câștigat meciul din etapa a 27-a din Liga I, cu scorul de 3-2, în fața celor de la Oțelul Galați.

FC Brașov a primit vizita formației Oțelul Galați în etapa a 27-a din Liga I. Se anunța un meci frumos între două echipe scăpate de orice griji. Din păcate pentru oaspeți, în ziua meciului, tehnicianul Oțelului, Petre Grigoraș, a fost internat într-o clinică privată de cardiologie din Brașov. El a fost stabilizat de medicii brașoveni, care nu i-au permis însă să asiste la partida de pe Tineretului.  Stegarii s-au impus la capătul unui meci spectacol cu scorul de 3-2 și au acumulat 38 de puncte în clasamentul Ligii I.
Ploaie de goluri. Meciul a început foarte prost pentru stegari. În minutul doi, Oțelul Galați a deschis scorul. Iorga a bătut bine un corner, iar Sârghi l-a învins pe Mutu cu un șut din centrul careului. Galben-negrii nu au acuzat șocul primirii golului și în minutul 10 au reușit să restabilească egalitatea. Dias a centrat de pe partea dreaptă, Buga a făcut preluare pe piept în careu și l-a executat pe Brăneț, pentru 1-1.  Jocul nu s-a liniștit și în minutul 17 Stromajer a trimis o minge printre fundașii brașoveni, iar Filip, rămas singur cu Mutu, a înscris pentru 1-2. Stegarii au continuat să atace și în minutul 31 Nuno Viveiros a centrat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Georgian Păun care, singur cu Brăneț nu a reușit să-l învingă pe goalkeeperul moldovenilor. La această fază, Brăneț s-a accidentat destul de grav, fiind transportat cu salvarea la spital. În minutul 39, Batin a scăpat pe partea stângă, însă șutul său a fost respins în corner de Grahovac. În minutul 41, Păun a centrat perfect din lovitură liberă și Machado a înscris cu o lovitură de cap plasată în colțul lung al porții gălățene, restabilind din nou egalitatea. În primul minut de prelungiri al primei reprize, Dias a centrat perfect de pe partea dreaptă, iar Georgian Păun a înscris cu un șut plasat pe sub Grahovac. Astfel, s-a intrat la odihnă cu FC Brașov în avantaj de un gol, scor 3-2.
Repriză albă. Repriza secundă a început la fel de spectaculos ca prima. În minutul 49, Filip a scăpat singur cu Mutu, însă goalkeeperul brașovean a reușit să devieze în corner. În minutul 57, Buga combină cu Batin și centrează în fața porții, de unde Sârghi respinge în corner din fața lui Nuno Viveiros. Gălățenii au mai avut două ocazii mari de a înscrie, însă Giurgiu de la 16 metri a trimis pe lângă poartă și Stromajer din șase metri a reluat peste poarta apărată de Mutu. Batin l-a încercat cu un șut de la 16 metri pe Gahovac, care a reținut cu siguranță. În minutul 81, Vancea a primit o minge în colțul careului de șase metri de la un fundaș brașovean, însă șutul lui a fost respins excelent de Mutu. În minutul 90, Batin a scăpat singur cu Grahovac, însă șutul atacantului stegar a lovit bara. După două minute de prelungiri, centralul partidei, Teo Crăciunescu a pus punct jocului, iar FC Brașov a bifat al cincilea meci consecutiv fără înfrângere.

FC Brașov – Oțelul Galați 3-2 (3-2)

Au marcat: Buga 10’, Machado 41’, Păun 45’+1 / Sârghi 2’, Filip 17’

FC Brașov: Mutu – Velayos, Oltean (Batin 21’), Munteanu, Cr. Ionescu (cpt.) – Mateiu, Machado - Viveiros, Dias, Popa (Păun 30’) – Buga (Moraru 82’).

Antrenor: Adrian Szabo

Oțelul Galați: Brăneț (Grahovac 35’) - Cojoc, Sârghi, Costin, Murgoci – Neagu (Didi 73’), Filip, Giurgiu – Iorga, Astafei (Vancea 67’), Sromajer.

Antrenor: Petre Grigoraș

Cartonașe galbene: Dias,Viveiros, Mutu, Munteanu / Costin, Cojoc

Arbitru: Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea)

Asistenți: B. Velicu (București), V. Bârleanu (Bucuești)

Rezervă: M. Drăgănescu (Prahova)

Observatori: Lica Movilă (București), A. Vidan (București)

Comentarii

Ultimă oră