Sari la conținut
sport-pe-scurt-18-decembrie-

Micuţii stegari, pe doi la Cupa Gobe!

Zilele trecute, la Odorheiu Secuiesc a avut loc "Cupa Gobe" rezervată grupelor de copii născuţi în anii 2006 şi 2007. Copiii de la FC Braşov, antrenaţi de Ionuţ Mitroi, au terminat competiţia pe poziţia secundă. Mai mult, stegarul David Moldoveanu a fost de-semnat cel mai bun portar al turneului.  "A fost un turneu reuşit şi trebuie remarcat faptul că micuţii noştri jucători şi-au pus toată pasiunea în jocurile desfăşurate. Am terminat pe locul secund, însă a fost foarte important pentru ei faptul că au luat contact cu competiţia. La acest nivel fiecare meci are o miză enormă pentru copilaşi, care dau totul în fiecare moment al jocului", a declarat antrenorul micuţilor "stegari", Ionuţ Mitroi.

Barcelona s-a blindat!

FC Barcelona a anunţat, pe site-ul oficial al clubului, înnoirea contractelor unora din cei mai importanţi trei jucători ai echipei: Lionel Messi, Carles Puyol şi Xavi Hernandez. Argentinianul va continua alături de clubul catalan până în 2018, în timp ce fundaşul central şi mijlocaşul vor avea noi contracte scadente în 2016. În următoarele săptămâni, cei trei vor semna, pe rând, noile angajamente, după ce clubul a anunţat că a ajuns la un acord cu fotbaliştii privind detaliile contractuale. Carles Puyol, care îşi încheia actualul contract în 30 iunie 2013, va semna pe încă trei ani, până pe 30 iunie 2016. Xavi, căruia îi expira actualul angajament pe 30 iunie 2014, va avea scadenţa noului contract tot pe 30 iunie 2016. Leo Messi, care avea un contract scadent la 30 iunie 2016, îşi va prelungi înţelegerea cu catalanii până pe 30 iunie 2018.

Acuze grave în fotbalul românesc!

Pauza de iarnă nu a adus liniştea în Liga 1. Adrian Mititelu şi-a anunţat încă o dată victoria în războiul cu FRF şi LPF şi ameninţă că totul se va lăsa cu închisoare. Patronul Craiovei deschide încă un front de luptă şi lansează acuze incredibile. Mititelu spune că Gheorghe Ştefan a încercat să îi dea bani pentru a aranja un meci. "Gheorghe Ştefan e un vampir al fotbalului românesc şi un nenorocit! A vrut să-mi dea 500.000 de euro pentru un blat. Vă jur că mi-a oferit banii ăia ca să mă dau la o parte cu Ceahlăul, atunci când a luat Clujul campionatul" , a declarat Mititelu. Meciul la care face referire Adrian Mititelu a avut loc în ultima etapă a sezonului 2007-2008. Atunci, nemţenii aveau nevoie de victorie pentru a rămâne în Liga 1, dar au fost învinşi şi au   retrogradat. Replica lui "Pinalti": "O să te dau în judecată! Minţi cu neruşinare, nu e adevărat".

Timpul împăcărilor pentru Piți!

Piţurcă a ajuns la vremea reconcilierilor. Selecţionerul anunţă că i-a trecut supărarea pe Tamaş şi Raţ. Pe de altă parte, Piţurcă le dă o veste excelentă steliştilor. "Rusescu este un jucător pe care îl voi lua în seamă în 2013. Un jucător cu calităţi, cu finalizări imprevizibile, marchează goluri. La naţională te baţi cu cei mai buni jucători din lume. Forţa şi viteza sunt calităţi pe care trebuie să le ai la naţională. Sper să mă convingă marcând goluri la naţională. El poate juca doar vârf împins şi trebuie să facă un efort fantastic. Mi-a trecut supărarea pe Tamaş şi Raţ. A fost ce a fost după meciul cu Olanda şi de aceea nu i-am chemat cu Belgia. Sper că au înţeles semnalul pe care l-am tras eu. Raţ este şi căpitanul echipei şi nu are voie să facă gesturi pe teren. I-am cerut la golul doi cu Olanda să facă marcaj om la om, iar el a făcut un gest cu mâna. Tamaş am înţeles că a făcut la fel. Gesturile au venit după jocul din Turcia, când nu le mai ajungea nimeni la nas, iar eu am nevoie de jucători responsabili", a mai spus selecţionerul, care şi-a fixat şi obiectivul în meciurile din primăvară. "M-ar mulţumi să batem 1-0 în Ungaria şi 1-0 în Olanda. Chiar şi aşa, tot olandezii ar avea avantaj la golaveraj. Ne luptăm cu ei până la capăt"

CFR Cluj, remarcată de UEFA!

Victoria echipei CFR Cluj pe Old Trafford, în faţa formaţiei Manchester United, scor 1-0, este considerată de UEFA una dintre cele trei mari surprize ale fazei grupelor din acest an al Ligii Campionilor. Celelalte două mari suprize ale fazei grupelor sunt victoria obţinută de Celtic Glasgow în faţa formaţiei FC Barcelona, scor 2-1, şi succesul obţinut de echipa bielorusă BATE Borisov în faţa lui Bayern Munchen, scor 3-1. Cea mai bună echipă în faza grupelor a fost desemnată campioana Germaniei, Borussia Dortmund, iar cel mai bun jucător a fost ales atacantul formaţiei Galatasaray Istanbul, Burak Yilmaz, autorul a şase din cele şapte goluri marcate de turci în faza grupelor. Cel mai frumos gol a fost ales cel marcat de fundaşul francez al echipei AC Milan, Philippe Mexes, în partida cu Anderlecht Bruxelles, iar cea mai frumoasă întâlnire a fost desemnată cea dintre Real Madrid şi Manchester City, câştigată de spanioli cu scorul de 3-2. Atacantul formaţiei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, a devenit primul fotbalist care a marcat pentru şase echipe în Liga Campionilor. Suedezul a mai înscris pentru Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Internazionale Milano, FC Barcelona şi AC Milan. Dezamăgirea fazei grupelor a fost desemnată deţinătoarea trofeului, Chelsea Londra, care nu a reuşit calificarea în optimile de finală.

Comentarii

Ultimă oră