Sari la conținut
sporuri-pentru-medicii-de-la-colectiv

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a OUG prin care au fost cuprinse, în cadrul discuţiilor din Parlament şi sporuri pentru medicii şi asistenţii care au lucrat suplimentar după tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 63 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Parlamentul a adoptat recent, cu 212 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi o abţinere proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, cu 46 de amendamente admise. Printre acestea se numără şi un amendament care propune sporuri pentru cei care au lucrat suplimentar în urma tragediei petrecute în seara de 30 octombrie la Colectiv.

Astfel, potrivit amendamentului, suplimentarea vizează personalul care a acordat îngrijire, asistenţă medicală, consiliere şi transport sanitar, dar şi personalul care a însoţit pacienţii transferaţi în spitalele din străinătate. Salarizarea se va realiza în funcţie de tariful orar aferent salariului de bază avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază. Sursa: www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră