Sari la conținut
sprijin-pentru-aeroportul-brasovean

Edilii din Râşnov au solicitat ca fondurile alocale în acest an de către Consiliul Judeţean Braşov către localitatea lor să fie redirecţionate către construcţia aeroportului braşovean. Decizia edililor vine în urma sprijinului pe care l-au primit în ultimii ani de la Consiliul Judeţean Braşov.  Pentru investiţiile din oraş şi pentru reabilitarea Cetăţii, Consiliul Judeţean Braşov a alocat în ultimii ani peste 10 milioane de euro.

Cetatea Râşnov, care a devenit în câţiva ani unul dintre cele mai atractive monumente istorice din România, a fost pusă în valoare cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov. Consiliul Judeţean a alocat 500.000 de euro pentru infrastructura Cetăţii Râşnov. „Pentru realizarea lucrărilor de la Cetate am sprijinit Primăria Râşnov, deoarece singură nu ar fi avut puterea financiară să amenajeze drumul de acces sau să introducă reţelele de utilităţi. Drumul era aproape imposibil de urcat. Drumul a fost pavat cu piatră cubică şi luminat. În afară de aceasta, am făcut instalaţiile electrice, sistemul de canalizare şi de alimentare cu apă. Pentru tot ce s-a făcut la Cetatea Râşnov – drum, curent electric, stâlpi de iluminat, parapet, canalizare, apă – Consiliul Judeţean a investit 500 de mii de euro.”, a spus Aristotel Căncescu, şeful administraţiei judeţului.  În plus, Cetatea Râşnov este iluminată feeric, printr-o instalaţie amplasată de-a lungul zidurilor. Investiţia Consiliului Judeţean nu s-a oprit aici. Pe dealul Cetăţii, în partea lui vestică, au fost montate literele care formează numele localităţii.
Aeroportul de la Ghimbav, în 2014. După finalizarea pistei în primăvara aceasta, se vor executa lucrările de semnalizare şi balizaj, urmând a se lansa, totodată, şi licitaţia pentru construirea turnului de control. Consiliul Judeţean speră să obţină şi un sprijin financiar guvernamental pentru a începe şi construcţia terminalului tot în acest an. Lucrările la Aeroportul de la Ghimbav sunt, momentan, în conservare, pe perioada de iarnă. Până în luna noiembrie a anului trecut se reuşise turnarea a 50% din stratul de beton de pe viitoarea pistă, partea de infrastructură fiind deja finalizată. Anul acesta, vor fi realizate restul suprafeţelor de rulare, dintre pistă şi apront (locul de parcare al avioanelor), lucrări care din punct de vedere tehnic sunt similare cu cele de la pistă, după care proiectul va continua cu realizarea celorlalte instalaţii necesare, astfel ca obiectivul să devină funcţional.

Comentarii

Ultimă oră