Ca în fiecare an 24 de alergători din Ungaria, Republica Moldova şi România vor să promoveze ideea de unitate, prietenie şi armonie mondială printr-o ştafetă care va traversa, pe teritoriul României 5 judeţe, iar la nivel mondial peste 100 de ţări şi şase continente. Flacăra prieteniei mondiale a ajuns ieri şi la Braşov, de la Sibiu. Cei 24 de alergători au făcut un tur de forţă al instituţiilor, unde au predat flacăra prieteniei oficialităţilor. Totul s-a întâmplat după ce au cântat imnul armoniei mondiale. Ştafeta prieteniei a început luni, la Deva, după care alergătorii şi-au continuat traseul spre Orăştie, Alba şi Sibiu. De la Braşov  ei se vor îndrepta spre Mureş, unde va fi şi finalul ştafetei. Participanţii vor fi însoţiţi pe tot parcursul cursei de două microbuze care le vor transporta hrana şi apa necesară. Fiecare va alerga după propriile puteri, cele 24 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, schimbându-se, pe tot parcursul cursei, în regim de ştafetă, pentru a-şi conserva rezistenţa.
„Mergem peste tot unde suntem primiţi, bine sau mai puţin bine. Preferăm să mergem la şcoli, deoarece copiii sunt întotdeauna receptivi la mesaj”, ne-a spus Luiza Hariton- alergătoare. „World harmony run” este un eveniment internaţional la care participă sportivi profesionişti şi amatori din întreaga lume care încearcă să promoveze prietenia şi înţelegera mondială. Anul trecut, torţa a parcurs 24 de mii de Km, prin 49 de ţări europene, şi s-a încheiat la Moscova.

http://www.brasovultau.ro/