Steaua București a cucerit Cupa Ligii Adeplast la fotbal, după ce a învins-o în finală pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 3-0 (1-0), pe Arena Națională din Capitală. ''Roș-albaștrii'' s-au impus prin golurile marcate de Gabriel Iancu (3 — penalty), Alex Chipciu (54) și George Țucudean (67). Steaua rămâne în cursă pentru o triplă istorică, după ce a luat Cupa Ligii putând cuceri și titlul de campioană și Cupa României, a cărei finală o va disputa pe 31 mai, cu ''U'' Cluj. Tehnicianul stelist Constantin Gâlcă a declarat că jucătorii săi aveau nevoie de câştigarea trofeului Cupei Ligii, deoarece au avut un sezon greu, care continuă însă cu trei meciuri foarte importante, două în campionat şi finala Cupei României.„Mă bucur foarte mult că am câştigat acest titlu, aveam nevoie după un an destul de greu, care de altfel continuă cu trei meciuri foarte importante pentru noi. Sunt bucuros la primul meu trofeu, dar de mâine dimineaţă trebuie să ne gândim la meciul cu FC Botoşani, din campionat. Pentru noi Cupa Ligii a fost o competiţie bună, ne-a ajutat mult, pentru că am folosit jucători care nu prea au evoluat în campionat. Chiar şi în această seară am folosit jucători care au venit după unele accidentări sau nu prea au jucat şi mă bucur pentru toţi, pentru modul în care s-au dăruit", a spus Gâlcă.

Sursa: Agerpres