Sari la conținut

Fc Braşov a remizat, scor 1-1, sâmbătă, pe stadionul "Regie", cu echipa Rapid Bucureşti. Ambele goluri s-au înscris din penalti, iar giuleştenii au jucat în inferioritate numerică timp de 25 de minute.Giuleştenii au deschis scorul din penalty prin Ovidiu Hera în minutul 18. Giuleştenii au făcut apoi pasul înapoi şi braşovenii au preluat frâiele partidei.Totuşi au avut de aşteptat până în minutul 65 pentru a egala.  

Muntenegreanul Bozovici a oprit o minge în careu cu mâna, iar arbitrul Haţegan nu a stat pe gânduri şi a acordat penalty şi al doilea cartonaş galben pentru giuleştean. Bozovici a fost eliminat de pe teren. Penaltiul dictat de Haţegan a fost transformat de Marian Cristescu în minutul 65.

Tehnicianul Răzvan Lucescu a urmărit meciul din tribuna oficială a stadionului din Regie, fiind suspendat după ce a fost eliminat în etapa precedentă.La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost înjurat de mai multe ori pe parcursul meciului de suporterii rapidişti, galeria scandând "George Copos eşti o mizerie". De asemenea, galeria rapidistă a afişat un banner pe care era inscripţionat mesajul "Nicăieri în lume nu este ca pe Giuleşti" şi a scandat "Rapid Bucureşti vrea să joace în Giuleşti".Până la disputarea celorlaltor meciuri din această etapă, Rapid ocupă locul 2, cu 13 puncte, iar FC Braşov se află pe 10, cu 7 puncte.

Comentarii

Ultimă oră