Sari la conținut
stelistii-sunt-tristi

Fotbalistul echipei Steaua, Vlad Chiricheş, a declarat după înfrângerea din meciul cu Chelsea, scor 3-1, că este foarte dezamăgit, dar a precizat că speră ca gruparea bucureşteană să revină cât de curând într-o astfel de fază a unei competiţii europene. „E trist. Sunt foarte dezamăgit. E greu, dar trebuie să trecem peste lucrul acesta, să ne gândim că totuşi am jucat cu Chelsea şi să ne gândim să câştigăm meciurile din campionat. Sper cât de curând să ne întoarcem aici, ca Steaua să joace anul viitor în Liga Campionilor şi să facă o figură frumoasă", a spus Chiricheş. „La golul doi s-a rupt echilibrul acestui meci. Am început bine şi a doua repriză, dar după golul doi din fază fixă au pus presiune şi ne-au dominat la forţă. În retur, Chelsea a jucat alt fotbal. Am câştigat experienţă internaţională şi calitate după această dublă cu Chelsea", a spus Popa. „Am avut un avantaj bun la pauză şi după pauză am intrat destul de bine, dar am primit acel gol care ne-a dat peste cap. Ne aşteptam ca după pauză Chelsea să intre chiar mai tare. Am primit două sau trei goluri din faze fixe în 20-30 de meciuri, nu cred că e mult. Am jucat cu o echipă redutabilă. Pur şi simplu au fost mai puternici la faza respectivă. Valoarea lor se observă după sumele de transfer care s-au plătit pe ei, vă daţi seama că sunt la un nivel extraordinar. În unele momente am jucat de la egal la egal cu ei şi acest lucru ne-a făcut să fim mândri. Trebuie să învăţăm din asta, să obţinem mai multă experienţă", a spus Bourceanu.

Comentarii

Ultimă oră