Stratul de zăpadă a ajuns la 19 centimetri miercuri după-amiaza la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, unde deja au fost rezervate un sfert din locurile de cazare de la viitorul hotel de gheaţă, unic până acum în România, scrie rtv.net.

La Bâlea Lac principala atracţie turistică şi în această iarnă va fi construcţia hotelului de gheaţă, pentru care unii turişti şi-au rezervat camere încă din sezonul trecut. În acest moment, conform purtatorului de cuvânt al hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac, hotelul a fost rezervat în procent de 25-50 %. Noutatea acestui an este tema hotelului de gheaţă — Hollywood.

În fiecare an, în hotelul de gheaţă şi igluurile de la Bâlea Lac vin turişti din toată lumea, acestea fiind până în prezent singurele spaţii de cazare de gheaţă din România. La Bâlea Lac în fiecare an a fost ridicată şi o biserică de gheaţă, în care au fost oficiate cununii şi botezuri.