Locatarii străzilor Colonel Buzoianu şi Aninoasei nu mai au, de mai bine de o lună, telefon şi internet. Au ajuns în situaţia asta după ce cablurile de telefonie fixă au fost date jos de pe stâlpi din cauza lucrărilor de modernizare a străzilor. Deşi oamenii au depus nenumărate reclamaţii, operatorul de telefonie fixă nu a luat nicio măsură pentru a remedia situaţia. Lucrările de modernizare au început acum mai bine de o lună. De atunci oamenii nu mai au telefon şi internet. Şi asta pentru că furnizorul acestor servicii nu a montat cablurile. Cu toate că locatarii celor două străzi au făcut nenumărate reclamaţii, reprezentanţii furnizorului de servicii telefonice nu le-au dat niciun răspuns. Mai mult au amânat rezolvarea problemei până luna viitoare, spun locatarii. Până acum la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului au fost depuse 10 reclamaţii. Totuşi braşovenii care locuiesc pe cele două străzi afectate speră ca situaţia să fie remediată cât mai curând. Detalii în video
h
http://www.brasovultau.ro/