Sari la conținut

Studenti brasoveni se mai pot inscrie pana in 3 decembrie la singura scoala de negocieri din Romania

Ai pierdut vreodată o negociere? Daca da, raspunde pozitiv invitației Societății Studenților Europeniști si asigură-te că aceea a fost ultima. În perioada 8-13 decembrie la Cluj-Napoca se va desfășura prima “Școală de Negocieri” din țară, unde vei învăța cum să înclini în fiecare situație balanța în favoarea ta. Proiectul se adresează tuturor studenților (licență și master) care doresc să dețină controlul sferei personale și profesionale, să schimbe orice “nu” într-un “sigur că da”. Împreună vom descoperi tehnici a căror utilitate depășește cu mult băncile facultății. În decurs de o săptămână, cu ajutorul unor specialiști în domeniu, vor fi explicate minuțios toate elementele cheie (atât verbale cât și non-verbale) care îți asigură succesul în negocierile omniprezente în viața ta. Ți se oferă unica oportunitate de a învăța prin ce mijloace poți scoate ce e mai bun din fiecare înțelegere. Sesiunile de training-uri și seminarii vor fi susţinute de specialişti din domeniul analizei conflictelor și construirii sistematice a păcii din cadrul PATRIR, renumiţi pentru parteneriatele locale și internaționale în vederea soluționării conflictelor prin metode non-violente. Înscrierile se pot face până la data de 3 decembrie 2014 completând un formular prin care se subliniază educația și realizările de până acum, precum și care este motivația participării la acest proiect pe site-ul proiectului : www.scoaladenegocieri.com unde se vor posta și informații despre speakeri, parteneri precum și programul. Încă nu te-am convins? Hai sa mai negociem! Participanții aleși beneficiază de masă și cazare pe toată durata școlii de negocieri. Nu lăsa pe mâine ce poți negocia azi!

Comentarii

Ultimă oră