Sari la conținut

Studenţii se pot înscrie pentru locuri de muncă în Germania pe perioada vacanței

studentii-se-pot-inscrie-pentru-locuri-de-munca-in-germania-pe-perioada-vacantei

Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă a anunţat începerea, de luni, 13 ianuarie 2020, a perioadei de înregistrare a aplicaţiilor în programul destinat studenţilor care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară, minim 2 luni.


   Pentru anul 2020 sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.


    Pot aplica studenţii cu vârste cuprinse între 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană.


   În vederea înregistrării aplicaţiilor, studenţii interesaţi de această oportunitate se pot adresa consilierului EURES din cadrul agenţiei judeţene/municipale pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care studiază sau domiciliază, în perioada 13 ianuarie – 14 februarie 2020.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare înregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă sau pe site-ul www.anofm.ro>Comunicare>Materiale informative, mai precizează reprezentanții ANOFM.

Comentarii

Ultimă oră