Sari la conținut

Studiu: Partenerii apropiați dezvoltă o memorie comună

studiu-partenerii-apropiati-dezvolta-o-memorie-comuna

Cuplurile apropiate dezvoltă o memorie comună de-a lungul timpului, potrivit cercetătorilor australieni, citaţi de dailymail.co.uk, relatează Mediafax. De asemenea, specialiştii australieni au descoperit că o persoană îşi poate ajuta partenerul să îşi aducă aminte un nume care îi scapă, dacă cei doi au o relaţie foarte apropiată. Autorii acestei cercetări, specialiştii de la Universitatea Macquarie din Sydney, spun: "Pe parcursul a patru studii, am examinat amintirile comune în cuplurile foarte apropiate". Datele colectate de cercetători au arătat că, în cazul sarcinilor standard, precum reproducerea unor cuvinte din liste analizate, cuplurile care au lucrat împreună s-au descurcat la fel de bine ca atunci când au lucrat separat. În timpul unui alt studiu, cercetătorii au observat că perechile s-au descurcat mai rău atunci când li s-a cerut să enumere vacanţele petrecute împreună, aceste sesiuni fiind pline de anecdote şi întâmplări tangenţiale care nu s-au regăsit în sesiunile solo. Observând acest lucru, cercetătorii au început să testeze cuplurile privind informaţiile mai profunde pe care şi le-au amintit privind anumite evenimente. În mod decisiv, evenimentele au fost mai bine descrise de partenerii care aveau o relaţie intimă mai puternică. Cercetătorii au descoperit că aceste schimburi sociale au condus către beneficii clare, inclusiv amintirea titlului unei melodii în urma unui schimb de replici între cei doi. De asemenea, descrierile unor evenimente au fost mult mai animate, incluzând informaţii senzoriale. "În viaţa de zi cu zi, amintirile iau naştere într-un anumit context social, iar teoriile indică spre beneficiile sociale şi cognitive ale amintirilor comune", se arată în studiul citat. Celia Harris şi colegii săi de la Macquarie University au analizat studiile lor publicate anterior şi noul studiu privind amintirile sociale în cazul cuplurilor ce au o relaţie intimă de mai mulţi ani. "Autorii au notat că adulţii tind să experimenteze cele mai mari dificultăţi în ceea ce priveşte informaţiile autobiografice, mai degrabă decât faptele abstracte", a declarat British Psychological Society, scrie romanialibera.ro.

Comentarii

Ultimă oră