Asociaţia Română pentru Reciclare pune la dispoziţie un telverde, unde puteţi solicita ridicarea gratuită a deşeurilor electrice.
Agenţia de Protecţie a Mediului, Prefectura, Inspectoratul Şcolar şi Asociaţia Română pentru Reciclare- RoRec derulează împreună un proiect de promovare a colectării selective a deşeurilor, dar şi un program de colectare gratuită a aparaturii vechi din firme şi instituţii. Toate aceste activităţi se vor desfăşura în unităţile şcolare din judeţ.
„Agenții vin la casa omului și duc deșeurile electrice în centrul de reciclare. Toți cei care pot să devină parteneri ai proiectului «Patrula de reciclare», atât instituții publicie cât și firme, sunt invitați să sune la 0800.444.800 pentru a solicita ridicarea deșeurilor electrice și electronice” a declarat Ciprian Băncilă, director executiv la Agenţia de Protecţie a Mediului Braşov.
Proiectul RoRec ce vizează şcolile braşovene se numeşte „Patrula de reciclare”, iar programul Asociaţiei Române pentru Reciclare poartă titulatura de „Un apel la mediu curat”.
Numărul de telefon la care puteţi solicita ridicarea deșeurilor electrice este 0800.444.800, număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, zilnic între orele 9.00-17.00, şi faceți astfel o programare pentru ridicarea gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă a aparatelor electrice de care doriți să scăpați!
Ce se colectează. Orice aparat electric, electronic sau electrocasnic, baterii portabile şi industriale (non-auto), corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente, toate acestea intră în categoria DEEE și trebuie reciclate.
De ce colectăm deșeurile electrice și electronice? Deșeurile electrice reprezintă 5-6% din totalul deșeurilor unei comunități. Așa cum gu­no­iul menajer nu este păstrat în casă, nici echipamentele electrice vechi sau stricate nu trebuie depozitate în gospodărie ori aruncate la întâmplare. Ele trebuie colectate și reciclate corect din rațiuni ce țin de protecția mediului înconjurător, de riscul pe care îl prezintă potențialul lor toxic, precum și de protejarea resurselor naturale ale pământului.