Sari la conținut
surpriza-la-botosani

Aseară a fost rândul echipelor care ne reprezintă în cupele europene să evolueze în etapa a treia a Ligii I. Steaua continuă să fie un complex pentru CFR Cluj, reuşind să se impună cu 1-0 în derby-ul etapei a treia a Ligii 1. Ardelenii rămîn fără victorie în faţa campioanei din 2005."Roş-albaştrii" au rezolvat meciul încă din minutul 15, cînd Cristi Tănase a deschis scorul cu o execuţie superbă, lobîndu-l pe Felgueiras dintr-un unghi închis. Misiunea campioanei a devenit mai uşoară înainte de pauză. Sergiu Negruţ a avut o intrare criminală la Arlauskis, lovindu-l cu piciorul în abdomen, pentru care a văzut cartonaşul roşu.Steaua n-a mai forţat în repriza a doua şi a preferat să conserve avantajul stabilit în prima repriză. Astra Giurgiu a pierdut surprinzător cu scorul de 1-0 la Botoșani, unicul gol al meciului fiind marcat de fostul vârf stegar Paul Batin în minutul 85. Moldovenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 67, când a fost eliminat Ianc. Petrolul Ploiești continuă să impresioneze în debutul de sezon. După ce au desfințat Viktoria Plzen, Mutu și compania au învins fără drept de apel la Iași cu scorul de 5-1 (1-1). Teixeira a deschis scorul pentru Petrolul, dar Wesley a egalat înainte de pauză. În repriza a dua lupii galbeni s-au dezlănțuit și au punctat de patru ori, profitând și de avantajul omului în plus, după ce Mitic a fost eliminat în minutul 45. Mutu, Tamuz de două ori și Albin au stabilit scorul final, 5-1 pentru Petrolul, care a terminat meciul în zece după eliminarea lui Alcenat.

Iată rezultatele înregistrate în etapa a treia din Liga I:CS Universitatea Craiova - FC Viitorul 2-2,  Rapid Bucureşti - Gaz Metan Mediaş 1-1, Pandurii Târgu Jiu - Ceahlăul Piatra Neamţ 0-1, Dinamo Bucureşti - ASA Târgu Mureş 1-1, FC Botoşani - Astra Giurgiu 1-0, CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti 1-5 și CFR Cluj – Steaua București 0-1. Astăzi se dispută ultimele jocuri ale rundei: Concordia Chiajna - Universitatea Cluj, ora 18.30 - Look TV și FC Braşov - Oţelul Galaţi, ora 21.00 - Look Plus.

Comentarii

Ultimă oră