Doi bărbaţi sunt internaţi la Spitalul Judeţean Tulcea, fiind suspecţi că sunt infectaţi cu virusul West Nile. Este vorba despre doi bărbaţi cu vârste de 18, respectiv 43 de ani, ambii din judeţul Tulcea. Analizele suplimentare pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei virusurilor sunt făcute la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. În Grecia, trei persoane au murit şi zeci s-au îmbolnăvit după ce au fost înţepate de ţânţari. În organism a pătruns un virus care a dus la inflamarea membranelor ce învelesc creierul.Alerta a pornit din Grecia, însă ţânţarii s-au răspândit. Ei au înaintat către Bulgaria şi acum există temerea că ar putea ajunge şi în România. De aceea, autorităţile au intrat în alertă. Boala West Nile are simptome asemănătoare cu o viroză - febră, dureri intense de cap, vărsături şi dureri musculare. Dar putem preveni îmbolnăvirea dacă luăm câteva măsuri minime de precauţie: să purtăm haine care să ne acopere mâinile şi picioarele, să folosim  produse împotriva ţânţarilor, să avem plase speciale la uşi şi ferestre şi să îndepărtăm din jurul casei recipientele cu apă stătută.