Tânărul ucis vineri de un urs, în apropierea localităţii Crişeni din judeţul Harghita, s-ar fi apropiat de bârlogul animalului şi ar fi aruncat cu lemne şi alte obiecte, arată cercetările făcute în acest caz de IPJ Harghita.
„Din cercetări rezultă că ei s-ar fi oprit într-o zonă, la 1,5 kilometri distanţă de satul Crişeni, ar fi coborât din căruţă, iar la circa 15 metri de locul unde s-au oprit, victima a găsit bârlogul unui animal sălbatic şi ar fi aruncat cu bucăţi de material lemnos şi alte obiecte în direcţia bârlogului. Văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia”, a declarat Incze Miklos, de la Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Informaţiile furnizate de poliţie au fost confirmate şi de directorul Asociaţiei de Vânătoare din Cristuru Secuiesc, Fazakas Attila, care a spus că omul a făcut „o greşeală fatală” că nu a luat în considerare că este vorba de un pericol foarte mare.
„Săracul, nu a respectat regulile, fiind gonaci, a fost şi puţin pilit, am înţeles, şi mai îndrăzneţ, că el umblă la vânătoare şi s-a întâlnit de mai multe ori cu ursul şi nu a luat în considerare că ăsta e un pericol foarte mare”, a spus Fazakas Attila.
Acesta a punctat, însă, că de vineri, de când s-a întâmplat evenimentul, comportamentul ursoaicei, care era cunoscută de vânători şi nu a creat probleme până acum, s-a schimbat, este agresivă şi chiar a atacat vânătorii care monitorizau zona.

Ursoaica va fi împuşcată
Reprezentantul asociaţiei de vânătoare a mai spus că în ultimele zile s-au analizat toate posibilităţile în acest caz, considerând că soluţia cea mai bună este împuşcarea ursoaicei şi transportarea puilor la Centrul de Reabilitare din zona Bălan.
Potrivit lui Fazakas Attila, s-a analizat şi posibilitatea tranchilizării şi relocării ursoaicei şi a puilor într-un loc mai liniştit, dar experţii sunt de părere că va fi şi mai agresivă dacă nu se va trezi în locul unde are bârlogul