Sari la conținut

Țara care NU ştie ce să mai facă cu banii: încasează un miliard de dolari pe săptămână şi nu-i poate cheltui

tara-care-nu-stie-ce-sa-mai-faca-cu-banii-incaseaza-un-miliard-de-dolari-pe-saptamana-si-nui-poate-cheltui

Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator scrie businessmagazin.ro Transferul de putere va aduce schimbări la Government Pension Fund Global (GPFG). Noii guvernanţi, care au promis reduceri de taxe, s-au angajat din start să limiteze cheltuielile fondului pentru a evita supraîncălzirea economiei. Totodată, conservatorii iau în calcul divizarea fondului, pentru reducerea riscului ca o greşeală să provoace efecte catastrofale, dar şi din convingerea că apariţia concurenţei ar putea da rezultate mai bune. FONDUL ARE ACTIVE EVALUATE LA 760 MILIARDE DE DOLARI ŞI A AVUT PERFORMANŢE MODESTE ÎN ACEST AN, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

Comentarii

Ultimă oră