Sari la conținut

Atmosfera Vienei şi a Parisului s-a mutat pentru trei zile la Braşov! Şi asta pentru că a fost creat un eveniment în care arta este îmbinată perfect cu schimburi de experienţă între comercianţi, care au venit cu peste cinci sute de produse din aproape toate ţările lumii. Ca să vă facem poftă, vă propunem o scurtă listă a delicateselor pe care le găsiţi la evenimentul inedit. Este vorba de brânzeturi maturate cu pireu de trufe, fântâni de ciocolată şi băuturi rafinate.
Dacă v-aţi săturat de vremea mohorâtă puteţi să vă înveseliţi sufletul la un eveniment deosebit, preluat după un concept internaţional. Organizatoarea este o femeie de afaceri din Italia, care locuieşte de câţiva  ani buni la Braşov. Ea  a vizitat mai multe ţări străine şi a vrut neapărat să aducă în oraşul nostru această idee. "Tot ce am văzut în jurul lumii şi care pe mine m-a convins şi m-a pasionat am adunat aici. E vorba de mâncăruri de calitate, băuturi fine dar prezentate într-o ambianţă specială în care arta va sprijini evenimentul" a declarat Claire Avakian, organizator. Delicatesele îţi fac imediat cu ochiul atunci când păşeşti în încăpere. Publicul poate degusta gratuit peste cinci sute de produse din aproape toate colţurile lumii. Vorbim de brânzeturi olandeze sau maturate româneşti, pireuri de fructe, delicatese franţuzeşti. Târgul este găzduit de Restaurantul Cerbul Carpatin din Piaţa Sfatului. (L.N.)

Comentarii

Ultimă oră