Sari la conținut

Târg inedit de legume organizat pentru o zi la un Bistro din Brașov

targ-inedit-de-legume-organizat-pentru-o-zi-la-un-bistro-din-brasov

Temperaturile ridicate din ultima vreme le dau mari bătăi de cap fermierilor, care s-au trezit cu sute de kilograme de legume, coapte mai repede decât se așteptau.

În Braşov s-a găsit o soluţie ieşită din tipare pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli.

Bistro de l’Arte i-a găzduit timp de o zi pe fermieri, iar aceştia şi-au vândut produsele nu de la tarabă, cum obişnuiau, ci din local!

Toată marfa a „dispărut” în pungile clienţilor în doar câteva ore. Bistro de l’Arte s-a transformat pentru o zi în târg de legume, iar localnicii şi turiştii s-au arătat încântaţi de idee. „Clienților le place cum arată marfa, iar faptul că sunt bio, contează foarte mult. M-am gândit că ar fi un moment bun ca timp de o zi, oricine are un surplus de marfă să poată să vină să îl vândă la bistro”, a explicat Oana Coantă, manager Bistro de l’Arte.

Oamenii au cumpărat în cantităţi mari – chiar lădiţe întregi şi, până la prânz, s-a dat toată marfă: 140 de kilograme de tomate.

Fermierii spun că, imediat după ce sunt culese, roşiile au o aromă aparte.

„Canicula a făcut să se coacă o cantitate mare de tomate brusc și de aceea am recurs la tot felul de strategii de vânzare. Am stat de vorbă în mod direct cu clienții și le-am spus cum ajung de fapt roșiile așa. Avem 11 soiuri de roșii: roşia cherry, fandosită, marmat franţuzească, roşie roz, care este inima de bou poloneză, dar și cherry pară galbenă”, a precizat fermierul Lucian Dragomir.

În afară de tomatele puse la vânzare, câteva kilograme bune au fost folosite pentru un meniu special – clătite braşovene cu sos de roşii, supă rece de roşii sau paste cu sos de roşii bio. Roşiile s-au vândut la prețul de 7 lei şi 50 de bani, kilogramul.

Comentarii

Ultimă oră