Consilierii locali braşoveni au aprobat în şedinţa de plen din luna februarie o hotărâre privind instituirea unei taxe speciale pentru promovarea turistică a Braşovului.

Conform actului normativ, taxa, respectiv 1% din tariful de cazare pentru fiecare turist găzduit, trebuie plătită de unităţile de cazare. Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al municipiului Braşov până în data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a colectat.

În schimb, pentru neplata la termen se percep majorări de întârziere în cotă de 1% din cuantumul sumei datorate, pentru fiecare lună sau fracţiune de lună începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

În plus, reprezentanţii Direcţiei Fiscale au anunţat faptul că banii colectaţi din această taxă vor putea fi folosiţi doar pentru promovarea turistică a municipiului, prevederile Codului Fiscal fiind explicite în ceea ce priveşte utilizarea banilor obţinuţi din taxe speciale.

Reprezentanţii Primăriei Braşov au precizat că noua taxă va intra în vigoare începând cu 1 aprilie 2018, iar agenţii economici au considerat că această taxă este benefică.